Ghioceii corupției

Ghioceii corupției
   Se împlinesc aproape 10 ani de când în țara noastră a început cea mai abjectă agresiune împotriva naturii sălbatice, agresiune care, împreună cu exploatările masive de lemn, a lăsat cicatrici hidoase în peisajul montan din România. Peste 500 de râuri de munte au fost mutilate de construcțiile de microhidrocentrale.

Peisaj, stâncă, floră și faună au căzut jertfă lăcomiei și lipsei de scrupule a „băieților deștepți”. Niște băieți care, în cârdășie cu Ministerul Mediului, au aplicat împotriva militanților ecologiști cea mai bună apărare: câinii latră, ursul trece.

Nu pot să mă abțin să nu observ că la conducerea acestui minister s-au perindat, parcă în batjocură, numai iubitori de natură: specialista Sulfina Barbu, șpăgarul Laszlo Borbely, purcica fericită Rovana Plumb, servila Grațiela Gavrilescu sau lălâia Cristiana Pașca Palmer.
Una peste alta, această fructoasă colaborare între investitori și Guvern, s-a materializat prin obținerea unui important procent de „energie verde” (adică ecologică) în sistemul național de energie electrică. Anume 0,068%.

Așadar avem pe de o parte această frumoasă cifră și pe de altă parte distrugerea a peste 500 de râuri laolaltă cu peisaj, floră și faună plus o factură de curent electric mărită pentru cetățeanul de rând (energia verde costă…). Sigur, o să vă întrebați care-i în acest caz șmecheria. Simplu: energia verde generează certificate verzi care se plătesc regește. Nu vă plictisesc cu cifre dar raportul între investiții și venituri este excepțional; dovadă că aceste MCH-uri au proliferat ca ciupercile după ploaie, în condițiile în care trebuie dată șpagă consistentă pentru a construi, încălcând cele mai elementare norme de mediu și/sau mai ales nerespectând normele impuse. Fără a intra în amănunte, iată câteva infracțiuni comune: executarea de lucrări în albia minoră a râurilor, defrișări ilegale, soluții nefuncționale în construcția scărilor destinate urcării peștilor în boiște, nerespectatea debitului de servitute. Această samavolnicie a fost săvârșită în numele a ceea ce numește Ministerul Mediului, de bună seamă în batjocură, „energie verde”.

Și pentru ca zeflemeaua să fie completă, iată care este mottoul postat pe prima pagină a Asociației Române de Microhidroenergie: Delicate, fragile, ca și primii ghiocei, microhidrocentralele încearcă să reziste indiferenței de gheață a celor care ar trebui să le susțină ! Ele sunt, totuși, cea mai „verde” sursă de energie „verde” ! V-ați șters lacrima din colțul ochiului?

Mai rămâne să ne întrebăm cum a fost posibil ca aceste lucruri să se întâmple la început de mileniu III într-o țară din Comunitatea Europeană. E simplu de fapt. Prin corupție! Care înflorește totdeauna sub umbrela generoasă a abuzului în serviciu sau a complicității la abuz în serviciu. Vă sună cunoscut?

89,259 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Microhidrocentrale and tagged , , , , , , , , , , with 4 comments.

Ghiolul numit Crapina ieri și astăzi

Până în vara lui 2015 pe lângă drumul european E 87, între localitățile Revărsarea și Rachelu (județul Tulcea) exista un ghiol numit Crapina. Nu mai puțin de 29,4 kilometri pătrați de apă. Un #mediu natural ideal pentru #păsări de #apă, #mistreți, enoți sau #vidre. Limitrof la Crapina mai existau trei lacuri și anume Ocneanu, Mlejerița și Cazacu. Așadar un mic paradis pentru #animale și #pești. Dealtminteri toată zona este #arie #protejată prin Convenția Ramsar. Iată mai jos câteva poze dinainte de 2015.

 

Crapina

Crapina 2011

Crapina

Crapina așa cum a fost

(mai mult…)

2,489 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie, Pescuit and tagged , , , , , , , , , , , with 3 comments.

 Încă o palmă dată justiției române de infractori

Braconieri scapati basma curata

Braconieri scapati basma curata

Din păcate efectele acestei palme sunt durerea din sufletele noastre si roșeața pe obrazul justiției. Pentru cel din urmă nici măcar nu garantez. Cunoașteți cu toți cazul caprei negre braconate în Parcul Național Munții Rodnei sub ochii unor turiști, în afara sezonului de vânătoare. Ei bine, joi 17.11.2016 s-a pronunțat sentința împotriva a două persoane considerate vinovați principali.

Timiș Ioan zis Ogaru, acuzat de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor precum și uz de armă letală a fost condamnat la 2 ani și 4 luni închisoare… cu suspendare. In condițiile în care cazierul său se întinde pe 4 (patru) pagini.

Danci Joszef zis Barany, acuzat de braconaj cinegetic, complicitate la braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare.

Iată așadar că eforturile voastre, care ați mediatizat incidentul, ale martorilor (care au dat dovadă de mare curaj, indivizii fiind interlopi cunoscuți), ale organelor de cercetare și instrumentare (unuia anul trecut i-a fost vandalizată mașina) s-au dovedit aproape zadarnice în fața unei justiții clemente. Cum să nu oferi sansa de a se îndrepta unui interlop care are un cazier de 4 pagini? Cum să nu fii clement cu indivizi care, printre corturi, au împușcat un animal protejat în afara sezonului de vânătoare, într-un Parc Național. Ce-i drept, în România…

Rămân stupefiat de fiecare dată când se pronunță asemenea sentințe călduțe. Dealtminteri un foarte bun semnal transmis tuturor celor care braconeaza, un îndemn chiar. Cunosc și motivarea intimă a magistraților: „doar nu o să-l trimit la închisoare pentru un animal!”  Are rost să mai vorbim de tăierea pădurilor atunci? Cu privire la blândețea pe care o manifestă în cazuri de acest gen nu pot să transmit judecatorilor decât atât: „Aveți copii. Care vor crește în țara pe care voi le-o lăsați!”

Dan Păvăloiu

101,183 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , , with 23 comments.

Doar unul din multele cazuri…

La nivel național asaltul drujbelor asupra pădurii nu poate fi oprit nici de schimbările legislative care au înăsprit pedepsele pentru masacrarea fondului forestier.

Furturile de lemn din pădurile României nu reprezintă o noutate, constituidu-se pentru majoritate în banal cotidian;  cei mai mulți se consolează cu ideea că pădurea reprezintă o resursă regenerabilă. Puțini își pun problema că exploatarea ilegală de masă lemnoasă nu afectează doar arborii tăiați și peisajul ci flora și fauna din împrejurimi, suprafețele împădurite reprezentând în același timp habitatul unor specii de plante și animale. Iar dacă respectivele specii se numără printre cele aflate pe cale de dispariție, restrângerea acestui habitat are consecințe ireversibile.

Nu întâmplător, pentru a evita repetarea unor greșeli ce au condus la extincția unor populații întregi de plante și animale, la nivel mondial se manifestă o preocupare deosebită pentru conservarea arealelor populate cu astfel de specii, autoritățile din țările civilizate declarându-le arii protejate și adoptând prevederi stricte privind exploatarea masei lemnoase din respectivele areale.

Din punct de vedere strict formal nici țara noastră nu stă rău la acest capitol declarând un număr mare de arii protejate și adoptând o legislație care limitează destul de clar orice activitate economică în aceste zone. Ba chiar în unele cazuri suntem mai catolici decât papa, incluzând în aceste arii și zone în care se preconiza construirea unor obiective de importanță economică și/sau socială majoră, care au fost stopate deși aveau proiecte aprobate.

Tot acest exces de zel se oprește însă când vine vorba de tăierile ilegale de arbori față de care aceleași autorități responsabile manifestă o indulgență cel puțin nejustificată, pădurile din ariile protejate devenind brusc un fond forestier numai bun de valorificat.
Este și cazul Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina din județul Hunedoara, unde tăierile de masă lemnoasă nu par să fie stânjenite de faptul că este una dintre puținele arii care are până în prezent un administrator desemnat cu acte în regulă, respectiv Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina din subordinea RNP ROMSILVA.

Numai că responsabilii regiei naționale (director la acea dată Florian Munteanu) s-au gândit să pună lupul paznic la oi, desemnându-l în funcția de director al parcului pe fostul director al Direcției Silvice Hunedoara, Lucian Stratulat.

(mai mult…)

187 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Defrisari, Ecologie and tagged , , , , , , , , with no comments yet.

Lămuriri

Urs
Câteva lămuriri care mi-au fost solicitate atât de vânători cât și de către ecologiști – deși cei doi termeni nu se exclud (sau nu ar trebui să se excludă) unul pe celălalt. Am evitat până acum să intru în polemici privind probleme cum ar fi câinii de stână, vânătoarea în Deltă sau recenta chestiune a cotelor suplimentare pentru că senzația mea este că părțile sunt prea pâtimașe, neinformate decât parțial și tendențioase în prezentarea dovezilor. În plus nu am nici o calitate științifică sau oficială iar la una de chibiț imi dau dreptul doar o viață petrecută de copil în natură și lecturile privind comportamentul animal. Autoritatea în domeniul strict cinegetic ar putea fi mai degrabă morală decât practică, fiind un vânător iubitor de dobândă măruntă, nedoritor de trofee și căruia mai degrabă această activitate îi dă prilejul și motivația de a hoinări în natură. În general destui ecologisti mă consideră un asasin și destui vânători un bleg.
Acum cu privire la chestiunea cotelor suplimentare. În primul rând am serioase dubii privind metodologia de stabilire a lor. Cunosc foarte bine modalitatea de raportare a efectivelor de vânat care, în marea majoritate a cazurilor, se face din pix. Nu mă poate nimeni lămuri că nu este așa, am asistat la prea multe măsluiri. E bine cred, ca atunci când te gândești la asemenea probleme, să te ghidezi după faimoasa expresie ”folow the money” ca să îți dai seama unde s-a exagerat. În ceea ce mă privește singura cotă pe care o consider corectă este cea la pisicâ sâlbatică, mult mai prezentâ în terenuri și mai dăunătoare decât cred chiar vânătorii. Una din chestiunile ridicate de tabăra pro vânătoare a fost cea a banilor care se pierd. Este o problemă care nu mă interesează și nu ar trebui să primeze cand e vorba de fauna sălbatică a unei țări. Un aspect mai sensibil, pe bună dreptate ridicat de cinegeticieni este cel al echilibrului natural între specii, al pagubelor produse în gospodării și chiar cel al atacurilor asupra omului. Să le luăm pe rând. De pildă cazul râsului care ar amenința populația de cocoș de munte, cocoș de mesteacăn (cu ocazia asta și-au adus aminte de el) și cea de cervide juvenile. Noroc că am apărut noi, vânătorii, altfel nu mai existau nici cele câteva sute de exemplare de cocoș de mesteacăn? În primul rând un râs are un teritoriu de vânătoare imens pe care pagubele făcute de câinii de stână sunt înzecit mai mari. În al doilea rând (și știu ce spun) orice paznic de vânătoare care vede un râs îl va pușca numaidecât daca nu există șansa de a fi observat. Este și cazul lupului care în zone sălbatice, cu factor antropic redus este executat fără discuții mai ales pe timp de iarna – specialiștii știu foarte bine asta. Aceste exemplare mai sus amintite, care se ridica la … nu dau cifre pentru ca nu am cum, unde sunt raportate?. În ceea ce privește pagubele produse în gospodării vorbim de lup și urs. Categoric aici trebuie acordate despăgubiri sau în cazuri le în care se impune (și care constituie o majoritate, animalul revenind unde a reușit odata) faptașii trebuie eliminați. Mai rămân atacurile asupra omului unde avem un singur făptaș. În mod normal sunt de acord cu impușcarea dar au fost destule cazuri in care omul a fost singur vinovat. În mod normal ursul fuge de om iar atunci când nu o face e cazul să ne întrebăm dacă nu avem nici o vină. În consecințî, pentru cele 3 specii de mai sus părerea mea este râs nu, lup și urs în anumite condiții clare și cu procedură simplificata. Se prea poate ca, conservționist fiind, să am o părere distorsionată ușor. Mai rămâne cazul pisicii sălbatice care pe fondul înmulțirii câinilor vagabonzi și al femelelor de pisică domestică sălbăticită ridică o problemă serioasă fiind de asemenea bine reprezentată numeric. Dar și aici sunt destul de sigur că-și fac singuri vânătorii „dreptate”. Habar nu am cum se va sfârși acest conflict, pentru că el nu s-a terminat, o să vedeti. Important este că rezolvarea să fie realmente în folosul vieții sălbatice din România. De învățat pentru vânători că societatea civilă are un cuvânt greu de spus chiar dacă nu întrutotul corect. Vezi cazul câinilor de stână dezbătut o lună și rămas exact la fel cu efecte catastrofale asupra animalelor sălbatice sau cel al vânătorii în Deltă oprite complet cu efecte devastatoare asupra suprapopularii cu mistreț și mai rău, șacal…

Dan Păvăloiu

734 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Protectia animalelor and tagged , , , , , , , , , , , , , , with 8 comments.

Devenirea ecologică a României (III)

ONGONG înseamnă organizaţie non guvernamentală. Deoarece tot ceea ce este guvernamental te trimite cu gândul la corupţie şi incompetenţă, ONG-ul este receptat de public (datorită lui „non”) ca un grup de oameni cinstiţi şi inteligenţi care, dezinteresat, îşi pun competenţele în slujba binelui. Desigur că, în bună parte, aşa se şi întâmplă, dar nu întotdeauna.

Adeseori ONG-urile se dovedesc a fi doar mâncătoare de fonduri şi/sau promotoarele unor ideologii şchioape. Am avut ocazia să particip la o acţiune de salvare în munţi a cărei finalitate era aducerea la cabană a unui grup blocat noaptea pe o brână în Bucegi. Era vorba de membrii unui ONG cu scopuri ecologiste. Când am ajuns la ei, oamenii se pregăteau să-şi petreacă noaptea în frig şi ploaie pe o brână expusă sub Caraiman. Conducătorii de grup erau morţi de beţi şi refuzau să-i lase pe bieţii oameni să plece la cabană cu noi. În timp ce negociam cu ei condiţiile capitulării, aruncau în prăpastie dozele goale de bere şi chiar o canistră în care fusese vin…
Cele mai rentabile par a fi ONG-urile care îşi propun proiecte ce acoperă suprafeţe mari sau zone cunoscute. Cunoaştem cu toţii cazul în care o celebră organizaţie din România a salvat Vama Veche. Pe agenda de lucru, acelaşi grup de militanţi ecologişti au în prezent salvarea Deltei Dunării. Pentru aceasta au obţinut chiar finanţări serioase, absolut necesare, dat fiind că au sprijinit acţiuni de anvergură în Deltă. Între ele aducerea câtorva vedete TV pe malul Dunării pentru a culege timp de o zi nişte peturi sau realizarea unei emisiuni lacrimogene la faţa locului. Desigur, în ceea ce priveste prezenţa pe sticlă a membrilor suspomenitei organizaţii se mai pot aminti o serie de emisiuni-pastilă educative, prezentate de Şapcă Împărat şi o altă serie dedicată „verdelui” prezentate de o tânără speranţă a presei din România ajunsă între timp consilier de parlamentar la Bruxelles. Acesta din urmă (despre care un bun prieten şi coleg mi-a spus că va ajunge cândva prim ministru) a invitat-o într-o emisiune pe Andreea Raicu (excelentă alegere) pentru a deplânge halul de jeg în care a ajuns Vama Veche. În altă emisiune, însoţit de bunul meu prieten, viitorul prim ministru colinda satele cu o drujba în mână întrebând localnicii dacă le-ar place să le taie un picior (metaforă dibace care voia să facă legătura între ciuntirea masivă a pădurilor şi importanţa lor vitală ). De mirare, dar sătenii declinau cu îndărătnicie oferta reuşind să rămână întregi. Ce ne facem însă dacă personajul chiar ajunge prim ministru! Punem bazele unei industrii prospere de proteze de picior, evident din metal şi nicidecum din lemn…

#ONG #NGO #pavaloiu #ecologie #fonduri #teapa #incompetenta #capuse #VamaVeche #delta #politica #green #ecology #environment #gunoaie #trash #natura

Dan Păvăloiu

171 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie and tagged , , , , , , , , , with 3 comments.

O mică bătălie câștigată de noi toți…

capra neagraCu foarte mare bucurie vă anunț că eforturile Dvs de a distribui materialul cu privire la actul de braconaj la capră neagră în Masivul Rodnei, zona Iezer-Pietrosul nu au rămas fără rezultat.
Am primit comunicatul Inspectoratului de Poliție Maramureș care spune așa: „La data de 27.06.2016 lucrătorii de poliție din cadrul SAESP al IPJMm au fost sesizați prin intermediul rețelei de socializare Facebook ca urmare a reacției societății civile cu privire la comiterea

infracțiunilor:

  • de vânătoare fără respectarea condițiilor scrise în autorizația de vânătoare,
  • vânarea speciilor de vânat strict protejate,
  • vânătoarea în parcuri naționale,
  • vânarea înafara perioadei legale,
  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor,
  • uz de armă.

S-a început urmărirea penală în dosarul penal nr. 1126/P/2016.

Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeul de Sus”. În câteva zile vom primi lămuriri suplimentare de la Procuratură.
Iată că datorită reacției voastre masive și rapide, natura sălbatică a României a câștigat o primă bătălie.
Vă mulțumesc!
‪#‎Green‬ ‪#‎Environment‬ ‪#‎Wildlife‬ #TVRCluj ‪#‎ecology‬ ‪#‎ecologie‬ ‪#‎Romania‬ ‪#‎capraneagra #chamois #braconaj #poaching‬ ‪#‎pavaloiu‬ ‪#‎natura‬ ‪#‎mediu‬ ‪#‎protectie‬

Dan Păvăloiu

450 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , , , with 16 comments.

Va rog să distribuiți cât mai mulți, poate reușim să-i prindem pe ticăloși!

capra neagra braconataDuminica trecută (19 iunie), în jurul orei 20 la Iezer, sub Pietrosul Rodnei a fost împușcat un exemplar de capră neagră în plin sezon de prohibiție. Fapta s-a întâmplat sub ochii unui grup de turiști stupefiați ceea ce denotă că braconierii sunt obișnuiți să-și facă mendrele în zonă fără a fi pedepsiți de autorități. Turiștii, 5 fete și 4 băieți au fost avertizați de braconieri să nu cumva să facă poze dar au reușit pe ascuns câteva instantanee. De asemenea sunt de acord să depună mărturie. Dealtfel infractorii s-au bucurat de complicitatea celor de la stația meteo unde și-au lăsat mașinile de teren (2 Nissan și un Jeep). Cel mai probabil făptașii sunt din Borșa Maramureș care de foarte mult timp este polul braconajului din Munții Rodnei. Vă rog ca pe viitor, dacă observați asemenea evenimente apelați 112 și cereți jandarmeria!

Capră neagră braconată în Iezer

Capră neagră braconată în Iezer

Braconieri - Capră neagră braconată în Iezer

Braconieri – Capră neagră braconată în Iezer

Dan Păvăloiu

395,977 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , with 85 comments.

Devenirea ecologică a României

Gunoaie RomâniaMurdărirea naturii în România este o activitate complexă şi continuă; ea este practicată, asemenea anumitor sporturi, la nivel de mase. Virusul jegului pare că nu poate fi învins, deşi la nivel de individ toţi sunt de acord că trebuie făcut ceva. Teoretic, s-au găsit şi soluţii, de la educaţia ecologică în şcoli la „fecunda” activitate a unor ONG-uri, de la apostolatul unor indivizi la elaborarea unei legislaţii şchioape.
În România ca şi aiurea, ecologia a fost declarată ştiinţă – desi ea nu este în esenţă decât bun simţ – şi se predă la şcoală. Este poate una din puţinele materii la care elevii chiar participă activ cu entuziasm, poate şi din cauză că presupune uneori ieşiri în natură, adică tot atâtea minunate prilejuri de a poşti o ţigară şi o vodcă sau a fugări fetele prin tufişuri. Atât că, odată cu creşterea nivelului de testosteron şi estrogen, majoritatea tinerilor abandonează măreţele idealuri ale curăţeniei. Este umilitor pentru un bărbătuş să arunce o doză goală de bere la gunoi, în loc să-i facă vânt peste umăr. Nu face ca o femeiuşcă să-şi strice manichiura, strângând gunoiul de pe locul unde în urmă cu puţin timp, a rumegat „la iarbă verde”. Unde mai pui că, într-un fel arată un mascul care aduce din pădure un braţ de lemne uscate şi cu totul altfel un „macho” gol până la brâu, cu o ditamai secure în mână, care târăşte după el un copac întreg, înfrunzit. Autorului unui foc discret şi suficient îi este atribuit automat un caracter slab, lipsă de vigoare fizică şi, la urma urmei, chiar un sex pipernicit. Un bărbat adevărat înalţă, mai cu seamă în prezenţa unor doamne, un rug încununat cu o flacără de cel puţin doi metri – nu importă dacă are de prăjit doar o feliuţă de slană sau chiar nimic. (mai mult…)

157 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie and tagged , , , , with no comments yet.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/tag/romania/">
YouTube
YouTube
Instagram