Garda nu moare dar se predă…

În ultimii ani, societății civile îngrijorate de viteza cu care dispar pădurile țării, i-au fost fluturate pe sub nas câteva iluzii pe post de măsuri trainice.

Nu neg faptul că apariția „Radarului pădurii”, a Gărzii Forestiere sau a „Inspectorului pădurii” au mai redus din jaful cotidian. Cu riscul de a mă repeta, această hoție generalizată, ridicată la rangul de maladie națională a fost posibilă doar prin corupție la toate nivelurile. Această corupție se manifestă în forma ei cea mai odioasă atunci când e vorba de proprietatea statului, adică a noastră, a tuturor.

Taietură din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului

 

Să luăm de pildă județul Caraș-Severin care are cea mai mare suprafață de fond forestier-proprietate publică a statului. Și acolo, ca peste tot, Garda Forestieră a fost creată prin redenumirea fostului ITRSV (Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic și Vânătoare). Pentru a-și putea desfășura în condiții optime activitatea, inspectorii au fost dotați cu Dustere 4×4 și echipament de protecție modern.

 

 

Dorind să prevină cazurile în care din motive de pauperitate familială pe angajați i-ar putea tenta mita, salariile foștilor itereseviști s-au mărit cu 300% ajungând acum la 6.000 lei. Ai spune că oamenii ăia au un job civilizat și trăiesc fericiți, fără apăsări. În realitate nu-i chiar așa…

De exemplu domnul Gheorghe Săvianu. Om însurat, cu greutate. Fericirea domniei sale poate fi umbrită doar de faptul că, absolut întâmplător, tata socru este proprietarul SC Iliget SRL – un gater. In plus prietenii domnului Săvianu pe nume Grigore Mitocariu și Cerbu Nicolae au firme care se ocupă cu exploatări forestiere în Valea Almăjului și Anina, zonele de competență ale acestuia. Mă întreb cum doarme sus-numitul noaptea cand visele îi sunt bântuite de atâtea dileme deontologice. Pentru că ziua trebuie să controleze firmele celor doi…
Alt inspector al Gărzii Forestiere chinuit de conștiință este Amar Chirilă Ienea. Oameni răi, care se ocupă cu exploatarea și debitarea lemnului au contracte tocmai, din nou absolut întâmplător, cu firma de contabilitate a fratelui inspectorului, domnul Dorian Ienea. Ce-o fi în sufletul bietului om?
Cel mai cunoscut dintre toți este Paul Miloș. În 2013 polițiști au descins la sediul ITRSV Reșița dar și la cel al Parcului Național Semenic Cheile-Carașului. Din informațiile lor o rețea de evazioniști defrișau până și Parcurile Naționale. La conducerea rețelei s-ar fi aflat inspectorul Paul Miloș și soția acestuia, angajată la PN Semenic-Cheile Carașului. La acea data familia avea trei autoturisme de lux și își ridica o vilă. Dosarul penal este încă nesoluționat la Parchet. Partea amuzantă a poveștii urmează de abia acum: în data de 20 februarie 2017 domnul Miloș este… avansat, fiind promovat la minister la Direcția Generală Control Silvic și Cinegetic.

Taietură din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului

Societatea civilă și procurorii DNA se pot relaxa. Pădurile din România sunt în siguranță; mai ales că, în Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților majoritatea PSD-ALDE a inițiat un proiect de lege care i-ar scăpa de răspundere penală pe cei care au închis ochii la defrișări ilegale. Se încearcă aducerea pedepselor către administrativ. Mai mult, parlamentarii puterii au propus reducerea amenzilor „pentru a putea fi plătite”. Cireașa de pe tort a venit de la reprezentantul Gărzii Forestiere care a sugerat amenzi de 10% din cuantumul actual.

44,901 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Defrisari and tagged , , , , , , , with 1 comment.

„La noi sunt codri verzi de brad”… Povești!

După 1989 populația României a fost martor mut la cel mai mare act de inconștiență de care au dat dovada guvernanții unei țări europene în epoca modernă și anume tăierea irațională a pădurilor. Unde pe vremea lui Ceaușescu domnea umbra groasă a codrilor ce adăposteau #animale sălbatice din belșug, susurau pâraie limpezi pline de pești acum se întind dealuri și munți golași, împânziți de cioate hidoase și brăzdate de albii seci. Puținele animale rămase cu greu mai găsesc adăpost și refugiu în calea unei omeniri tot mai lacome și natângi…

Desigur, măcelul a început unde am avut #pădure mai multă, în Bucovina. Apoi au căzut codrii din Secuime și odată deschisă calea a urmat firesc, cu foarte rare excepții, mutilarea întregului fond forestier al țării. Astăzi, când deja nu mai avem belșug de masă lemnoasă pe picioare, cioclii naturii din Romănia au pus ochii pe Parcurile Naționale. De pildă județul Caraș Severin are cea mai mare suprafață de fond #forestier proprietate publica (a statului). Cu toate acestea, cel ce vizitează zone precum Semenic, Văliug sau Anina rămâne mut în fața defrișărilor masive. Versanți dezgoliți total își etalează hidoșenia în Șucu-Olteana, Prislop, Toplița, Comarnic sau Crivina și nu oriunde ci chiar în zonele protejate. (mai mult…)

2,672 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Defrisari and tagged , , , , , , , , with 5 comments.

Doar unul din multele cazuri…

La nivel național asaltul drujbelor asupra pădurii nu poate fi oprit nici de schimbările legislative care au înăsprit pedepsele pentru masacrarea fondului forestier.

Furturile de lemn din pădurile României nu reprezintă o noutate, constituidu-se pentru majoritate în banal cotidian;  cei mai mulți se consolează cu ideea că pădurea reprezintă o resursă regenerabilă. Puțini își pun problema că exploatarea ilegală de masă lemnoasă nu afectează doar arborii tăiați și peisajul ci flora și fauna din împrejurimi, suprafețele împădurite reprezentând în același timp habitatul unor specii de plante și animale. Iar dacă respectivele specii se numără printre cele aflate pe cale de dispariție, restrângerea acestui habitat are consecințe ireversibile.

Nu întâmplător, pentru a evita repetarea unor greșeli ce au condus la extincția unor populații întregi de plante și animale, la nivel mondial se manifestă o preocupare deosebită pentru conservarea arealelor populate cu astfel de specii, autoritățile din țările civilizate declarându-le arii protejate și adoptând prevederi stricte privind exploatarea masei lemnoase din respectivele areale.

Din punct de vedere strict formal nici țara noastră nu stă rău la acest capitol declarând un număr mare de arii protejate și adoptând o legislație care limitează destul de clar orice activitate economică în aceste zone. Ba chiar în unele cazuri suntem mai catolici decât papa, incluzând în aceste arii și zone în care se preconiza construirea unor obiective de importanță economică și/sau socială majoră, care au fost stopate deși aveau proiecte aprobate.

Tot acest exces de zel se oprește însă când vine vorba de tăierile ilegale de arbori față de care aceleași autorități responsabile manifestă o indulgență cel puțin nejustificată, pădurile din ariile protejate devenind brusc un fond forestier numai bun de valorificat.
Este și cazul Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina din județul Hunedoara, unde tăierile de masă lemnoasă nu par să fie stânjenite de faptul că este una dintre puținele arii care are până în prezent un administrator desemnat cu acte în regulă, respectiv Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina din subordinea RNP ROMSILVA.

Numai că responsabilii regiei naționale (director la acea dată Florian Munteanu) s-au gândit să pună lupul paznic la oi, desemnându-l în funcția de director al parcului pe fostul director al Direcției Silvice Hunedoara, Lucian Stratulat.

(mai mult…)

186 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Defrisari, Ecologie and tagged , , , , , , , , with no comments yet.

Lămuriri

Urs
Câteva lămuriri care mi-au fost solicitate atât de vânători cât și de către ecologiști – deși cei doi termeni nu se exclud (sau nu ar trebui să se excludă) unul pe celălalt. Am evitat până acum să intru în polemici privind probleme cum ar fi câinii de stână, vânătoarea în Deltă sau recenta chestiune a cotelor suplimentare pentru că senzația mea este că părțile sunt prea pâtimașe, neinformate decât parțial și tendențioase în prezentarea dovezilor. În plus nu am nici o calitate științifică sau oficială iar la una de chibiț imi dau dreptul doar o viață petrecută de copil în natură și lecturile privind comportamentul animal. Autoritatea în domeniul strict cinegetic ar putea fi mai degrabă morală decât practică, fiind un vânător iubitor de dobândă măruntă, nedoritor de trofee și căruia mai degrabă această activitate îi dă prilejul și motivația de a hoinări în natură. În general destui ecologisti mă consideră un asasin și destui vânători un bleg.
Acum cu privire la chestiunea cotelor suplimentare. În primul rând am serioase dubii privind metodologia de stabilire a lor. Cunosc foarte bine modalitatea de raportare a efectivelor de vânat care, în marea majoritate a cazurilor, se face din pix. Nu mă poate nimeni lămuri că nu este așa, am asistat la prea multe măsluiri. E bine cred, ca atunci când te gândești la asemenea probleme, să te ghidezi după faimoasa expresie ”folow the money” ca să îți dai seama unde s-a exagerat. În ceea ce mă privește singura cotă pe care o consider corectă este cea la pisicâ sâlbatică, mult mai prezentâ în terenuri și mai dăunătoare decât cred chiar vânătorii. Una din chestiunile ridicate de tabăra pro vânătoare a fost cea a banilor care se pierd. Este o problemă care nu mă interesează și nu ar trebui să primeze cand e vorba de fauna sălbatică a unei țări. Un aspect mai sensibil, pe bună dreptate ridicat de cinegeticieni este cel al echilibrului natural între specii, al pagubelor produse în gospodării și chiar cel al atacurilor asupra omului. Să le luăm pe rând. De pildă cazul râsului care ar amenința populația de cocoș de munte, cocoș de mesteacăn (cu ocazia asta și-au adus aminte de el) și cea de cervide juvenile. Noroc că am apărut noi, vânătorii, altfel nu mai existau nici cele câteva sute de exemplare de cocoș de mesteacăn? În primul rând un râs are un teritoriu de vânătoare imens pe care pagubele făcute de câinii de stână sunt înzecit mai mari. În al doilea rând (și știu ce spun) orice paznic de vânătoare care vede un râs îl va pușca numaidecât daca nu există șansa de a fi observat. Este și cazul lupului care în zone sălbatice, cu factor antropic redus este executat fără discuții mai ales pe timp de iarna – specialiștii știu foarte bine asta. Aceste exemplare mai sus amintite, care se ridica la … nu dau cifre pentru ca nu am cum, unde sunt raportate?. În ceea ce privește pagubele produse în gospodării vorbim de lup și urs. Categoric aici trebuie acordate despăgubiri sau în cazuri le în care se impune (și care constituie o majoritate, animalul revenind unde a reușit odata) faptașii trebuie eliminați. Mai rămân atacurile asupra omului unde avem un singur făptaș. În mod normal sunt de acord cu impușcarea dar au fost destule cazuri in care omul a fost singur vinovat. În mod normal ursul fuge de om iar atunci când nu o face e cazul să ne întrebăm dacă nu avem nici o vină. În consecințî, pentru cele 3 specii de mai sus părerea mea este râs nu, lup și urs în anumite condiții clare și cu procedură simplificata. Se prea poate ca, conservționist fiind, să am o părere distorsionată ușor. Mai rămâne cazul pisicii sălbatice care pe fondul înmulțirii câinilor vagabonzi și al femelelor de pisică domestică sălbăticită ridică o problemă serioasă fiind de asemenea bine reprezentată numeric. Dar și aici sunt destul de sigur că-și fac singuri vânătorii „dreptate”. Habar nu am cum se va sfârși acest conflict, pentru că el nu s-a terminat, o să vedeti. Important este că rezolvarea să fie realmente în folosul vieții sălbatice din România. De învățat pentru vânători că societatea civilă are un cuvânt greu de spus chiar dacă nu întrutotul corect. Vezi cazul câinilor de stână dezbătut o lună și rămas exact la fel cu efecte catastrofale asupra animalelor sălbatice sau cel al vânătorii în Deltă oprite complet cu efecte devastatoare asupra suprapopularii cu mistreț și mai rău, șacal…

Dan Păvăloiu

734 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Protectia animalelor and tagged , , , , , , , , , , , , , , with 8 comments.

AJUNGE!

Salvați râul BistraVă rog distribuiți și semnați petiția !!! Am ajuns într-un punct de unde consider că nu mai putem coborî. Distrugerile au ajuns la un nivel pe care natura țării nu-l mai poate suporta fără consecințe iremediabile. Cred că nu e departe momentul în care societarea civilă trebuie să spună răspicat:

AJUNGE!

După ce mai mult de 500 de râuri de munte din România au căzut pradă „băieților deștepți”, a venit rândul Bistrei de Caraș Severin să fie sacrificată pe altarul așazisei energii verzi. Citiți petiția pentru a vă face o idee despre ceea ce semnați. Hai să arătăm că nu fac ei tot ce vor în țara asta…

Dați click aici pentru a semna petiția

#Green #Environment #Wildlife #Ecofriendly #ecology #ecologie #Romania #bistra #pavaloiu #natura #mediu #protectie #Cleantech #MHC

Dan Păvăloiu

88 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Microhidrocentrale, Petitii and tagged , , , , , , , , with no comments yet.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/tag/paduri/">
YouTube
YouTube
Instagram