„La noi sunt codri verzi de brad”… Povești!

După 1989 populația României a fost martor mut la cel mai mare act de inconștiență de care au dat dovada guvernanții unei țări europene în epoca modernă și anume tăierea irațională a pădurilor. Unde pe vremea lui Ceaușescu domnea umbra groasă a codrilor ce adăposteau #animale sălbatice din belșug, susurau pâraie limpezi pline de pești acum se întind dealuri și munți golași, împânziți de cioate hidoase și brăzdate de albii seci. Puținele animale rămase cu greu mai găsesc adăpost și refugiu în calea unei omeniri tot mai lacome și natângi…

Desigur, măcelul a început unde am avut #pădure mai multă, în Bucovina. Apoi au căzut codrii din Secuime și odată deschisă calea a urmat firesc, cu foarte rare excepții, mutilarea întregului fond forestier al țării. Astăzi, când deja nu mai avem belșug de masă lemnoasă pe picioare, cioclii naturii din Romănia au pus ochii pe Parcurile Naționale. De pildă județul Caraș Severin are cea mai mare suprafață de fond #forestier proprietate publica (a statului). Cu toate acestea, cel ce vizitează zone precum Semenic, Văliug sau Anina rămâne mut în fața defrișărilor masive. Versanți dezgoliți total își etalează hidoșenia în Șucu-Olteana, Prislop, Toplița, Comarnic sau Crivina și nu oriunde ci chiar în zonele protejate. (mai mult…)

3,860 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Defrisari and tagged , , , , , , , , with 5 comments.

Lămuriri

Urs
Câteva lămuriri care mi-au fost solicitate atât de vânători cât și de către ecologiști – deși cei doi termeni nu se exclud (sau nu ar trebui să se excludă) unul pe celălalt. Am evitat până acum să intru în polemici privind probleme cum ar fi câinii de stână, vânătoarea în Deltă sau recenta chestiune a cotelor suplimentare pentru că senzația mea este că părțile sunt prea pâtimașe, neinformate decât parțial și tendențioase în prezentarea dovezilor. În plus nu am nici o calitate științifică sau oficială iar la una de chibiț imi dau dreptul doar o viață petrecută de copil în natură și lecturile privind comportamentul animal. Autoritatea în domeniul strict cinegetic ar putea fi mai degrabă morală decât practică, fiind un vânător iubitor de dobândă măruntă, nedoritor de trofee și căruia mai degrabă această activitate îi dă prilejul și motivația de a hoinări în natură. În general destui ecologisti mă consideră un asasin și destui vânători un bleg.
Acum cu privire la chestiunea cotelor suplimentare. În primul rând am serioase dubii privind metodologia de stabilire a lor. Cunosc foarte bine modalitatea de raportare a efectivelor de vânat care, în marea majoritate a cazurilor, se face din pix. Nu mă poate nimeni lămuri că nu este așa, am asistat la prea multe măsluiri. E bine cred, ca atunci când te gândești la asemenea probleme, să te ghidezi după faimoasa expresie ”folow the money” ca să îți dai seama unde s-a exagerat. În ceea ce mă privește singura cotă pe care o consider corectă este cea la pisicâ sâlbatică, mult mai prezentâ în terenuri și mai dăunătoare decât cred chiar vânătorii. Una din chestiunile ridicate de tabăra pro vânătoare a fost cea a banilor care se pierd. Este o problemă care nu mă interesează și nu ar trebui să primeze cand e vorba de fauna sălbatică a unei țări. Un aspect mai sensibil, pe bună dreptate ridicat de cinegeticieni este cel al echilibrului natural între specii, al pagubelor produse în gospodării și chiar cel al atacurilor asupra omului. Să le luăm pe rând. De pildă cazul râsului care ar amenința populația de cocoș de munte, cocoș de mesteacăn (cu ocazia asta și-au adus aminte de el) și cea de cervide juvenile. Noroc că am apărut noi, vânătorii, altfel nu mai existau nici cele câteva sute de exemplare de cocoș de mesteacăn? În primul rând un râs are un teritoriu de vânătoare imens pe care pagubele făcute de câinii de stână sunt înzecit mai mari. În al doilea rând (și știu ce spun) orice paznic de vânătoare care vede un râs îl va pușca numaidecât daca nu există șansa de a fi observat. Este și cazul lupului care în zone sălbatice, cu factor antropic redus este executat fără discuții mai ales pe timp de iarna – specialiștii știu foarte bine asta. Aceste exemplare mai sus amintite, care se ridica la … nu dau cifre pentru ca nu am cum, unde sunt raportate?. În ceea ce privește pagubele produse în gospodării vorbim de lup și urs. Categoric aici trebuie acordate despăgubiri sau în cazuri le în care se impune (și care constituie o majoritate, animalul revenind unde a reușit odata) faptașii trebuie eliminați. Mai rămân atacurile asupra omului unde avem un singur făptaș. În mod normal sunt de acord cu impușcarea dar au fost destule cazuri in care omul a fost singur vinovat. În mod normal ursul fuge de om iar atunci când nu o face e cazul să ne întrebăm dacă nu avem nici o vină. În consecințî, pentru cele 3 specii de mai sus părerea mea este râs nu, lup și urs în anumite condiții clare și cu procedură simplificata. Se prea poate ca, conservționist fiind, să am o părere distorsionată ușor. Mai rămâne cazul pisicii sălbatice care pe fondul înmulțirii câinilor vagabonzi și al femelelor de pisică domestică sălbăticită ridică o problemă serioasă fiind de asemenea bine reprezentată numeric. Dar și aici sunt destul de sigur că-și fac singuri vânătorii „dreptate”. Habar nu am cum se va sfârși acest conflict, pentru că el nu s-a terminat, o să vedeti. Important este că rezolvarea să fie realmente în folosul vieții sălbatice din România. De învățat pentru vânători că societatea civilă are un cuvânt greu de spus chiar dacă nu întrutotul corect. Vezi cazul câinilor de stână dezbătut o lună și rămas exact la fel cu efecte catastrofale asupra animalelor sălbatice sau cel al vânătorii în Deltă oprite complet cu efecte devastatoare asupra suprapopularii cu mistreț și mai rău, șacal…

Dan Păvăloiu

1,430 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Protectia animalelor and tagged , , , , , , , , , , , , , , with 8 comments.

Devenirea ecologică a României (III)

ONGONG înseamnă organizaţie non guvernamentală. Deoarece tot ceea ce este guvernamental te trimite cu gândul la corupţie şi incompetenţă, ONG-ul este receptat de public (datorită lui „non”) ca un grup de oameni cinstiţi şi inteligenţi care, dezinteresat, îşi pun competenţele în slujba binelui. Desigur că, în bună parte, aşa se şi întâmplă, dar nu întotdeauna.

Adeseori ONG-urile se dovedesc a fi doar mâncătoare de fonduri şi/sau promotoarele unor ideologii şchioape. Am avut ocazia să particip la o acţiune de salvare în munţi a cărei finalitate era aducerea la cabană a unui grup blocat noaptea pe o brână în Bucegi. Era vorba de membrii unui ONG cu scopuri ecologiste. Când am ajuns la ei, oamenii se pregăteau să-şi petreacă noaptea în frig şi ploaie pe o brână expusă sub Caraiman. Conducătorii de grup erau morţi de beţi şi refuzau să-i lase pe bieţii oameni să plece la cabană cu noi. În timp ce negociam cu ei condiţiile capitulării, aruncau în prăpastie dozele goale de bere şi chiar o canistră în care fusese vin…
Cele mai rentabile par a fi ONG-urile care îşi propun proiecte ce acoperă suprafeţe mari sau zone cunoscute. Cunoaştem cu toţii cazul în care o celebră organizaţie din România a salvat Vama Veche. Pe agenda de lucru, acelaşi grup de militanţi ecologişti au în prezent salvarea Deltei Dunării. Pentru aceasta au obţinut chiar finanţări serioase, absolut necesare, dat fiind că au sprijinit acţiuni de anvergură în Deltă. Între ele aducerea câtorva vedete TV pe malul Dunării pentru a culege timp de o zi nişte peturi sau realizarea unei emisiuni lacrimogene la faţa locului. Desigur, în ceea ce priveste prezenţa pe sticlă a membrilor suspomenitei organizaţii se mai pot aminti o serie de emisiuni-pastilă educative, prezentate de Şapcă Împărat şi o altă serie dedicată „verdelui” prezentate de o tânără speranţă a presei din România ajunsă între timp consilier de parlamentar la Bruxelles. Acesta din urmă (despre care un bun prieten şi coleg mi-a spus că va ajunge cândva prim ministru) a invitat-o într-o emisiune pe Andreea Raicu (excelentă alegere) pentru a deplânge halul de jeg în care a ajuns Vama Veche. În altă emisiune, însoţit de bunul meu prieten, viitorul prim ministru colinda satele cu o drujba în mână întrebând localnicii dacă le-ar place să le taie un picior (metaforă dibace care voia să facă legătura între ciuntirea masivă a pădurilor şi importanţa lor vitală ). De mirare, dar sătenii declinau cu îndărătnicie oferta reuşind să rămână întregi. Ce ne facem însă dacă personajul chiar ajunge prim ministru! Punem bazele unei industrii prospere de proteze de picior, evident din metal şi nicidecum din lemn…

#ONG #NGO #pavaloiu #ecologie #fonduri #teapa #incompetenta #capuse #VamaVeche #delta #politica #green #ecology #environment #gunoaie #trash #natura

Dan Păvăloiu

430 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie and tagged , , , , , , , , , with 3 comments.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/tag/ong/">
YouTube
YouTube
Instagram