Ghiolul numit Crapina ieri și astăzi

Până în vara lui 2015 pe lângă drumul european E 87, între localitățile Revărsarea și Rachelu (județul Tulcea) exista un ghiol numit Crapina. Nu mai puțin de 29,4 kilometri pătrați de apă. Un #mediu natural ideal pentru #păsări de #apă, #mistreți, enoți sau #vidre. Limitrof la Crapina mai existau trei lacuri și anume Ocneanu, Mlejerița și Cazacu. Așadar un mic paradis pentru #animale și #pești. Dealtminteri toată zona este #arie #protejată prin Convenția Ramsar. Iată mai jos câteva poze dinainte de 2015.

 

Crapina

Crapina 2011

Crapina

Crapina așa cum a fost

(mai mult…)

2,118 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie, Pescuit and tagged , , , , , , , , , , , with 3 comments.

Lămuriri

Urs
Câteva lămuriri care mi-au fost solicitate atât de vânători cât și de către ecologiști – deși cei doi termeni nu se exclud (sau nu ar trebui să se excludă) unul pe celălalt. Am evitat până acum să intru în polemici privind probleme cum ar fi câinii de stână, vânătoarea în Deltă sau recenta chestiune a cotelor suplimentare pentru că senzația mea este că părțile sunt prea pâtimașe, neinformate decât parțial și tendențioase în prezentarea dovezilor. În plus nu am nici o calitate științifică sau oficială iar la una de chibiț imi dau dreptul doar o viață petrecută de copil în natură și lecturile privind comportamentul animal. Autoritatea în domeniul strict cinegetic ar putea fi mai degrabă morală decât practică, fiind un vânător iubitor de dobândă măruntă, nedoritor de trofee și căruia mai degrabă această activitate îi dă prilejul și motivația de a hoinări în natură. În general destui ecologisti mă consideră un asasin și destui vânători un bleg.
Acum cu privire la chestiunea cotelor suplimentare. În primul rând am serioase dubii privind metodologia de stabilire a lor. Cunosc foarte bine modalitatea de raportare a efectivelor de vânat care, în marea majoritate a cazurilor, se face din pix. Nu mă poate nimeni lămuri că nu este așa, am asistat la prea multe măsluiri. E bine cred, ca atunci când te gândești la asemenea probleme, să te ghidezi după faimoasa expresie ”folow the money” ca să îți dai seama unde s-a exagerat. În ceea ce mă privește singura cotă pe care o consider corectă este cea la pisicâ sâlbatică, mult mai prezentâ în terenuri și mai dăunătoare decât cred chiar vânătorii. Una din chestiunile ridicate de tabăra pro vânătoare a fost cea a banilor care se pierd. Este o problemă care nu mă interesează și nu ar trebui să primeze cand e vorba de fauna sălbatică a unei țări. Un aspect mai sensibil, pe bună dreptate ridicat de cinegeticieni este cel al echilibrului natural între specii, al pagubelor produse în gospodării și chiar cel al atacurilor asupra omului. Să le luăm pe rând. De pildă cazul râsului care ar amenința populația de cocoș de munte, cocoș de mesteacăn (cu ocazia asta și-au adus aminte de el) și cea de cervide juvenile. Noroc că am apărut noi, vânătorii, altfel nu mai existau nici cele câteva sute de exemplare de cocoș de mesteacăn? În primul rând un râs are un teritoriu de vânătoare imens pe care pagubele făcute de câinii de stână sunt înzecit mai mari. În al doilea rând (și știu ce spun) orice paznic de vânătoare care vede un râs îl va pușca numaidecât daca nu există șansa de a fi observat. Este și cazul lupului care în zone sălbatice, cu factor antropic redus este executat fără discuții mai ales pe timp de iarna – specialiștii știu foarte bine asta. Aceste exemplare mai sus amintite, care se ridica la … nu dau cifre pentru ca nu am cum, unde sunt raportate?. În ceea ce privește pagubele produse în gospodării vorbim de lup și urs. Categoric aici trebuie acordate despăgubiri sau în cazuri le în care se impune (și care constituie o majoritate, animalul revenind unde a reușit odata) faptașii trebuie eliminați. Mai rămân atacurile asupra omului unde avem un singur făptaș. În mod normal sunt de acord cu impușcarea dar au fost destule cazuri in care omul a fost singur vinovat. În mod normal ursul fuge de om iar atunci când nu o face e cazul să ne întrebăm dacă nu avem nici o vină. În consecințî, pentru cele 3 specii de mai sus părerea mea este râs nu, lup și urs în anumite condiții clare și cu procedură simplificata. Se prea poate ca, conservționist fiind, să am o părere distorsionată ușor. Mai rămâne cazul pisicii sălbatice care pe fondul înmulțirii câinilor vagabonzi și al femelelor de pisică domestică sălbăticită ridică o problemă serioasă fiind de asemenea bine reprezentată numeric. Dar și aici sunt destul de sigur că-și fac singuri vânătorii „dreptate”. Habar nu am cum se va sfârși acest conflict, pentru că el nu s-a terminat, o să vedeti. Important este că rezolvarea să fie realmente în folosul vieții sălbatice din România. De învățat pentru vânători că societatea civilă are un cuvânt greu de spus chiar dacă nu întrutotul corect. Vezi cazul câinilor de stână dezbătut o lună și rămas exact la fel cu efecte catastrofale asupra animalelor sălbatice sau cel al vânătorii în Deltă oprite complet cu efecte devastatoare asupra suprapopularii cu mistreț și mai rău, șacal…

Dan Păvăloiu

450 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Protectia animalelor and tagged , , , , , , , , , , , , , , with 8 comments.

Îndepărtarea de natură

Padis Se prea poate ca mulţi să se întrebe de ce se dezbate atât de mult problema ecologiei (de fapt se dezbate mult prea puţin). Principalul motiv este faptul că natura României este asemeni unui măr frumos, pe dinlăuntru mâncat de viermi. Şi ce-i cu asta, la ce ne trebuie neapărat natura, sunt destule ţări care nu o au – vor spune unii.

Tocmai asta este chestiunea pe care o pun acum; şi nu este o problemă a românilor ci una globală, a omenirii. Ce nevoie avem de natură? Doar „omul este măsura tuturor lucrurilor” şi nu natura! Din păcate asta a fost demult, pe vremea când comportamentul indivizilor (proaspăt desprinşi din natură) păstra o raportare strânsă la modelele instinctuale, nealterate major de civilizaţie sau cultură. Studiile de etologie umană şi sociologie au relevat faptul că încă societatea umană ideală este cea a grupurilor de maxim 60-70 de indivizi, care trăiesc în mediul rural. În aceste grupuri, raporturile între membrii se stabilesc pe baze juste, naturale, astfel încât infracţionalitatea este inexistentă. Orice tip de comportament deviant este descurajat apriori tocmai pentru că nu e „în firea lucrurilor”. De asemenea raportarea la mediul înconjurator este optimă în astfel de societăţi, exploatarea resurselor naturale devenind legitimă, cumpătată şi eficientă.

De aceea spun acum că nu omul, ci natura e măsura tuturor lucrurilor. În natură totul reprezintă echilibru şi armonie. Raportul între plante, vieţuitoare şi materie anorganică este logic, guvernat de legi stricte, chiar dacă omul încă nu le cunoaşte pe toate. Dincolo de ceea ce cred unii, în natură nu au loc crime; distrugeri de păduri sau catastrofe se întamplă rar. Leul omoară cât îi trebuie să mănânce, castorul retează copaci atât cât îi trebuie pentru stăvilare şi dacă o baltă seacă se va reface în primăvară!
Societatea modernă, nu doar citadină, ridică probleme grave! Am asistat zilele trecute la o discuţie de un sfert de oră (!!!) între 3 doamne de la oraş; problema dezbatută era legată de alegerea unei mărci de hârtie igienică cât mai bună! Dacă te gândeşti bine, bunicile doamnelor în cauză, foloseau în acelaşi scop, cu rezultate destul de asemănătoare, cocenii de porumb… În America am văzut dezbateri televizate a căror subiect erau copii de 15-16 ani care îşi sugeau degetul(am observat cu ghiotura şi eu din ăştia). Fenomen arhiprezent în România este ieşirea în natură cu maşina şi camparea pe marginea şoselelor; motivaţia poate să fie complexă, însă ce-i sigur e faptul că indivizii se simt mai confortabil în prezenţa maşinii şi a însemnelor civilizaţiei (şosea, gaze de eşapament şi alţi oameni).
După părerea mea, în satul românesc modern situaţia e şi mai dramatică. În loc să ne vină de acolo o doză sănătoasă de bun simţ, fenomenul este inversat şi societatea rurală s-a contaminat grav cu „civilizaţie”. Ţăranul nostru, cunoscut îndeobşte pentru curăţenie sufletească (oarecum şi trupească) îşi aruncă gunoiul în râuri, fură, violează, ucide sau braconează sălbatic; ascultă manele şi conduce ATV-uri; şi ce-i mai rău cumpară făină „3 nula”, cârnaţi sau frişcă! Despre faptul că taie toţi arborii ce se pot tăia în jurul satelor, săpându-şi singur groapa, nici nu are rost să vorbim…
Am fost într-o vară la o stână izolată, în vârful munţilor Bistriţei. Voiam să filmez felul tradiţional în care ciobanii fac produsele lactate. Din păcate nu am putut să-i lamuresc că portul lor popular, de toate zilele, este cel mai potrivit pentru ai prezenta. Băciţa a ţinut să se înfăţişeze într-un frumos costum de blugi şi cu nişte cercei cât o lingură de pescuit la ştiucă!
Multe sunt problemele pe care le ridică îndepărtarea omului de natură; ceea ce trebuie reţinut este faptul că natura este cea care ne călăuzeşte şi bunul simţ şi simţul comun.

Dan Păvăloiu

195 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie and tagged , , , , , , , with 1 comment.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/tag/natura-si-aventura/">
YouTube
YouTube
Instagram