Caracatița tăierilor ilegale

S-a scris mult și se va mai scrie destul despre tăierile ilegale de lemn în România. Cum e posibil ca după atâția ani de interes maxim al societății civile situația să nu avanseze în sensul firesc? Simplu. În acest domeniu efortul legiuitorului este mai degrabă simulat. Iar cei care pun legea în aplicare se străduie mai degrabă să găsească soluții pentru eludarea ei.

Pădure Muntii Retezat

Pădure Muntii Retezat

Să luăm de pildă cazul ultimei inițiative legislative în domeniu când parlamentarii puterii, la două luni de la alegeri s-au grăbit să reducă de zece ori pedepsele pentru delicte silvice scoțându-le practic din penal. Să nu ne facem iluzii cu privire la culorile politice ale artizanilor acestei odioase modificări pentru că doar USR a votat împotrivă.

Cu toată legislația șchioapă în domeniu, câte ceva s-ar putea face fiindcă nu scrie în lege că ai voie să furi. Asta cu condiția ca cei puși de pază să nu fure la rândul lor. În cele ce urmează mă voi referi la două județe bogate în păduri: Caraș-Severin și Hunedoara. Ele se află între ciocanul marilor procesatori din județul Alba și nicovala Gărzii Forestiere Timiș.

Aici, administratorii firmelor care exploatează sunt aceiași de ani: Lacul Codrilor, Alredia, Țop Ștefănuț Ilie, Aldona, Comexim R, Dora, Mitocarii Forest, Colcear Servcom, Susai Servcom, Silvador Forest, Gorunelu Alex. La toate am putea liniștiți adăuga la sfârșit “& prietenii”. Pentru că fără prieteni e greu să fi permanent cu un pas înaintea instituțiilor cu atribuții de control și prevenirea tăierilor ilegale din pădurile statului, din ocoalele silvice private și din composesorate.

De ce se adaptează permanent firmele și continuă tăierile masive? Pentru simplul motiv că sunt sprijiniți de angajați ai statului, care în loc să-și facă datoria (pentru care sunt plătiți din bani publici cel puțin bine), oferă consultanță firmelor învățându-le cum să ocolească legislația. De asemenea închid ochii la neregulile descoperite și ceea ce este cel mai grav, îi avertizează asupra eventualelor controale de anvergură la sedii pentru ca acestea să facă ordine în acte și în stocurile de lemn. Dacă aduci în discuție cele scrise mai sus, patronii firmelor afirmă sus și tare că în ani de activitate nu au tăiat nici măcar un lemn nemarcat. În fapt (și înțelegeți că eu am văzut sute de cazuri) camioanele lor de regulă supraîncărcate circulă mai cu seamă noaptea cu antemergător, efectuează două transporturi de lemn în baza unui singur aviz de însoțire a mărfii sau completează documentele în așa fel încât să poată fi modificate în funcție de necesități. Angajații care lucrează în teren sunt obligați să încalce permanent legea, de frică pentru locul de muncă plătit în acte cu salariu minim pe economie, în fapt cu minim 100 de lei pe zi.

Despre relații de prietenie sau de familie între patroni și cei puși să-i controleze am scris aici: http://www.danpavaloiu.ro/2017/02/25/defrisari/ Obediența față de marile firme ale inspectorilor silvici a făcut ca firmele mici, care stăteau în calea barosanilor, să dispară din cauza controalelor soldate cu amenzi pipărate. Aceste fapte fac parte din cotidian și legăturile de prietenie între inspectorii silvici Miloș, Săvianu sau Marișescu din cadrul Gărzii Forestiere Caraș Severin cu patronii firmelor Colcear Servcom, Susai Servcom sau Mitocarii Forest sunt de natură publică. Așa că nu are rost să mă sunați dle Comisar de Poliție Mărășescu și să întrebați de unde sunt așa bine informat…

Din nefericire firmele care exploatează și-au întins tentaculele și la nivelul direcțiilor sivice și au cumpărat pădurari care marchează ulterior cioatele arborilor tăiați ilegal. Nu au trecut decât două săptămâni de la incendierea a două parchete aflate în zona despre care scriu, foc pus tocmai pentru a șterge asemenea practici.
Recent a fost câștigată o bătălie din războiul pe care societatea civilă îl duce împotriva defrișărilor ilegale. Forest Stewardship Council (FSC) a retras definitiv calificarea pentru lemnul procesat de Holzindustrie Schweighofer SRL Sebeș. Decizia confirmă faptul că firma austriacă mamut a procesat (cu bună ștință sau nu, depinde pe cine întrebi) lemn care nu a fost exploatat cu respectarea legislației, adică lemn furat. Așadar trist este că Europa vede furtul din pădurile noastre și ia măsuri coercitive în timp ce autoritățile noastre prin cei numiți și plătiți să păzească și să chivernisească acest bun public național pun umărul la distrugerea lui…

În încheiere aș dori să se înțeleagă că este absolut normal să exploatăm pădurea. Să se înțeleagă că Romsilva trăiește din aceste exploatări ceea ce iarăși e normal. Doar că această activitate trebuie făcută cu parcimonie, cu responsabilitate și obligatoriu, în condițiile legii.

3,937 total views, 9 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Defrisari and tagged , , , , , , , , , with no comments yet.

Peștele de la cap se-mpute

Firmei Alset Energy i-a fost anulat de JUSTIȚIE acordul de mediu pentru construirea de microhidrocentrale în Muntii Țarcu dar asta nu-i oprește, dimpotrivă.

De mai bine de o lună, pe rețelele de socializare apare insistent o postare a firmei Alset Energy care, cu mândrie, anunță demararea unui studiu amplu într-un Sit Natura 2000, în Munții Țarcu. La cercetare participă un colectiv de aproximativ 30 de specialiști – profesori universitari, conferențiari, lectori, asistenți, doctoranzi și masteranzi, susținuți de un grup de studenți. Se cercetează biodiversitatea animală, vegetală, analiza microbiologică a apei, componentele aer, apă, sol precum și elemente de geografie. Scopul acestei acțiuni? Demontarea argumentelor celor care susțin că, mai cu seamă în Sit Natura 2000, râurile Bistra Mărului, Șucu și Olteana trebuie să curgă așa cum le-a lăsat mama natură.
Cu stupoare am aflat că firmei cu pricina, în premieră în România, i-a fost anulat de JUSTIȚIE acordul de mediu pentru construirea de microhidrocentrale pe râurile menționate. Cu indignare, cred eu justificată, aflu că acum firma Alset dorește să combată argumentele justiției cu un studiu comandat și plătit chiar de ei! Evident, am cerut amănunte despre componența nominală a colectivului de cercetare – dorim cu toții să știm cine sunt oamenii de știință care vor semna distrugerea a trei răuri – nu numai că nu am primit răspuns dar solicitarea a fost ștearsă la fel ca alte aprecieri usturătoare.

Cine este Alset Energy?

În ceea ce privește povestea firmei Alset Energy ea este aidoma altora care au distrus peste 500 de râuri de munte. Niște indivizi cu râie pe suflet, se îmbogățesc cu prețul distrugerii ireversibile a naturii, clamând că o fac în numele energiei verzi. Atât că, în cazul firmei Alset, se demonstrează din nou justețea proverbului „peștele de la cap se-mpute”. Pentru că asociații firmei, conform actului constitutiv sunt Tayti Paul și Bunei Silviu, ambii cercetați penal și arestați, precum și, Schelean Nicușor –tată și Schelean Valeria Diana – fiică. Oprindu-ne puțin la cea din urmă constatăm că domnia sa, de profesie avocat, este deputat de Caraș Severin din partea PNL în Parlamentul României. Am putea considera asocierea deputatei Schelean cu niște penali întâmplătoare dacă doamna, desigur în timpul liber, nu ar fi fost combinată (sentimental) cu alți doi penali celebri: Gruia Stoica și Tudor Chioariu, ambii cercetați și arestați. Până la urmă apetența doamnei deputat pentru asocieri cu persoane certate cu legea poate fi explicată foarte bine prin profesia de avocat și prin hobbyul său (pentru care nu trebuie diplomă), de legiuitor în Parlament. Poziție de pe care, după cum se vede, ocrotește deopotrivă nu doar poporul român ci și bruma de natură sălbatică ce ne-a mai rămas… Interesul familiei Schelean este cu atât mai bizar cu cât certificatele verzi au dispărut iar eficacitatea MCH-urilor în sistemul energetic este hilară.

Cine ar trebui să se ocupe de ”investitorii” în microhidrocentrale?

A venit timpul ca DNA să se ocupe puțin de investitorii în astfel de proiecte care nu pot fi păguboase din toate punctele de vedere. Principiul „follow the money” ar duce cu siguranță la rezultate spectaculoase. De asemenea o cercetare a firmelor de specialiști care întocmesc studiile de impact ar dezvălui multe despre probitatea profesională și morală a unor oameni care au fost educați pe banii statului să vegheze la integritatea ecologică a României. Este notoriu cazul odiosului Sergiu Mihuț, individ cernut prin sita deasă a Universității Babeș Bolyai, care din angajat al Agenției pentru Protecția Mediului a trecut în tabăra mai bănoasă a „specialiștilor” în studii de impact semnând (să i se uște mâna ca albiile râurilor pe care le-a secat) zeci de studii mincinoase ce au însemnat tot atât de multe condamnări la moarte a ecosistemelor…

Dacă tăcem suntem complici la distrugeri ireversibile

Opinia publică trebuie să înțeleagă că ceva trebuie făcut, urgent. Mulți cred că valul de rău a trecut odată cu dispariția certificatelor verzi. Aflați că doar în județul Caraș Severin 13 societăți dețin autorizații de mediu și alte 10 au acord de mediu vizând 19 cursuri de apă, marea majoritate aflate în Munții Țarcu, în Sit Natura 2000. Ce va deveni acest masiv muntos cu un peisaj cu totul aparte în condițiile în chiar Statul, prin Ministerul Mediului și Parlament, este complice la distrugerea naturii sălbatice a României?

Vezi alte informatii despre microhidrocentrale aici si aici

3,449 total views, 11 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Microhidrocentrale and tagged , , , , , , , , with 1 comment.

Ghioceii corupției

Ghioceii corupției
   Se împlinesc aproape 10 ani de când în țara noastră a început cea mai abjectă agresiune împotriva naturii sălbatice, agresiune care, împreună cu exploatările masive de lemn, a lăsat cicatrici hidoase în peisajul montan din România. Peste 500 de râuri de munte au fost mutilate de construcțiile de microhidrocentrale.

Peisaj, stâncă, floră și faună au căzut jertfă lăcomiei și lipsei de scrupule a „băieților deștepți”. Niște băieți care, în cârdășie cu Ministerul Mediului, au aplicat împotriva militanților ecologiști cea mai bună apărare: câinii latră, ursul trece.

Nu pot să mă abțin să nu observ că la conducerea acestui minister s-au perindat, parcă în batjocură, numai iubitori de natură: specialista Sulfina Barbu, șpăgarul Laszlo Borbely, purcica fericită Rovana Plumb, servila Grațiela Gavrilescu sau lălâia Cristiana Pașca Palmer.
Una peste alta, această fructoasă colaborare între investitori și Guvern, s-a materializat prin obținerea unui important procent de „energie verde” (adică ecologică) în sistemul național de energie electrică. Anume 0,068%.

Așadar avem pe de o parte această frumoasă cifră și pe de altă parte distrugerea a peste 500 de râuri laolaltă cu peisaj, floră și faună plus o factură de curent electric mărită pentru cetățeanul de rând (energia verde costă…). Sigur, o să vă întrebați care-i în acest caz șmecheria. Simplu: energia verde generează certificate verzi care se plătesc regește. Nu vă plictisesc cu cifre dar raportul între investiții și venituri este excepțional; dovadă că aceste MCH-uri au proliferat ca ciupercile după ploaie, în condițiile în care trebuie dată șpagă consistentă pentru a construi, încălcând cele mai elementare norme de mediu și/sau mai ales nerespectând normele impuse. Fără a intra în amănunte, iată câteva infracțiuni comune: executarea de lucrări în albia minoră a râurilor, defrișări ilegale, soluții nefuncționale în construcția scărilor destinate urcării peștilor în boiște, nerespectatea debitului de servitute. Această samavolnicie a fost săvârșită în numele a ceea ce numește Ministerul Mediului, de bună seamă în batjocură, „energie verde”.

Și pentru ca zeflemeaua să fie completă, iată care este mottoul postat pe prima pagină a Asociației Române de Microhidroenergie: Delicate, fragile, ca și primii ghiocei, microhidrocentralele încearcă să reziste indiferenței de gheață a celor care ar trebui să le susțină ! Ele sunt, totuși, cea mai „verde” sursă de energie „verde” ! V-ați șters lacrima din colțul ochiului?

Mai rămâne să ne întrebăm cum a fost posibil ca aceste lucruri să se întâmple la început de mileniu III într-o țară din Comunitatea Europeană. E simplu de fapt. Prin corupție! Care înflorește totdeauna sub umbrela generoasă a abuzului în serviciu sau a complicității la abuz în serviciu. Vă sună cunoscut?

89,933 total views, 8 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Microhidrocentrale and tagged , , , , , , , , , , with 4 comments.

Ghiolul numit Crapina ieri și astăzi

Până în vara lui 2015 pe lângă drumul european E 87, între localitățile Revărsarea și Rachelu (județul Tulcea) exista un ghiol numit Crapina. Nu mai puțin de 29,4 kilometri pătrați de apă. Un #mediu natural ideal pentru #păsări de #apă, #mistreți, enoți sau #vidre. Limitrof la Crapina mai existau trei lacuri și anume Ocneanu, Mlejerița și Cazacu. Așadar un mic paradis pentru #animale și #pești. Dealtminteri toată zona este #arie #protejată prin Convenția Ramsar. Iată mai jos câteva poze dinainte de 2015.

 

Crapina

Crapina 2011

Crapina

Crapina așa cum a fost

(mai mult…)

2,858 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie, Pescuit and tagged , , , , , , , , , , , with 3 comments.

Apa, lemnul, piatra, peștii și animalele mor în tăcere… Dar noi de ce tăcem?

Vă rog să semnati petiția de mai jos şi să partajati amplu această postare .

Pe întelesul tuturora: pe râul Ilva, în amonte de satul Lunca Ilvei ACUM se construieste o microhidrocentrală.
ÎNAINTE de a se obţine aprobările necesare de defrişare s-a procedat la defrişarea a 0,7242 ha teren forestier cu titlul de scoaterea « temporară » din fondul forestier a zonei defrişate .
Ei acolo vor îngropa ţevile, iar în fapt este scoatere definitivă mascată, pentru că nu este fezabil ca peste țeava îngropată să se planteze arbori care să edifice o pădure.
Personal mă „termină” faptul că se taie pădurea, dar mult mai mult mă termină faptul că apa care este un bun ce apartine statului, nouă, poporului, plebei, ..ulimii cum ne spun ei poate fi folosită în interese private, meschine de băieţi şmecheri. Priviţi facturile DVS de electricitate, DVS le plătiţi microhidrocentralele (linia energie verde).
Îmi doresc 0 microhidrocentrale în ţara asta, ajunge.
Cu participare tacită a Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, Gărzii Forestiere Cluj, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – România, Cristiana Pașca Palmer

Stopați distrugerea văii Ilvei

Stopați distrugerea văii Ilvei

https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/stopati-distrugerea-vaii-ilvei

#apa #MHC #microhidrocentrala #hidrocentrala #ilva #ministerulmediului #cristianapasca #distrugeri #rau #bistrita #ecologie #ecology #mediu #defrisari #pavaloiu

Dan Păvăloiu

290 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Microhidrocentrale, Petitii and tagged , , , , , , , , , , with no comments yet.

Doar unul din multele cazuri…

La nivel național asaltul drujbelor asupra pădurii nu poate fi oprit nici de schimbările legislative care au înăsprit pedepsele pentru masacrarea fondului forestier.

Furturile de lemn din pădurile României nu reprezintă o noutate, constituidu-se pentru majoritate în banal cotidian;  cei mai mulți se consolează cu ideea că pădurea reprezintă o resursă regenerabilă. Puțini își pun problema că exploatarea ilegală de masă lemnoasă nu afectează doar arborii tăiați și peisajul ci flora și fauna din împrejurimi, suprafețele împădurite reprezentând în același timp habitatul unor specii de plante și animale. Iar dacă respectivele specii se numără printre cele aflate pe cale de dispariție, restrângerea acestui habitat are consecințe ireversibile.

Nu întâmplător, pentru a evita repetarea unor greșeli ce au condus la extincția unor populații întregi de plante și animale, la nivel mondial se manifestă o preocupare deosebită pentru conservarea arealelor populate cu astfel de specii, autoritățile din țările civilizate declarându-le arii protejate și adoptând prevederi stricte privind exploatarea masei lemnoase din respectivele areale.

Din punct de vedere strict formal nici țara noastră nu stă rău la acest capitol declarând un număr mare de arii protejate și adoptând o legislație care limitează destul de clar orice activitate economică în aceste zone. Ba chiar în unele cazuri suntem mai catolici decât papa, incluzând în aceste arii și zone în care se preconiza construirea unor obiective de importanță economică și/sau socială majoră, care au fost stopate deși aveau proiecte aprobate.

Tot acest exces de zel se oprește însă când vine vorba de tăierile ilegale de arbori față de care aceleași autorități responsabile manifestă o indulgență cel puțin nejustificată, pădurile din ariile protejate devenind brusc un fond forestier numai bun de valorificat.
Este și cazul Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina din județul Hunedoara, unde tăierile de masă lemnoasă nu par să fie stânjenite de faptul că este una dintre puținele arii care are până în prezent un administrator desemnat cu acte în regulă, respectiv Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina din subordinea RNP ROMSILVA.

Numai că responsabilii regiei naționale (director la acea dată Florian Munteanu) s-au gândit să pună lupul paznic la oi, desemnându-l în funcția de director al parcului pe fostul director al Direcției Silvice Hunedoara, Lucian Stratulat.

(mai mult…)

238 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Defrisari, Ecologie and tagged , , , , , , , , with no comments yet.

Cândva pe aici trecea un râu

Pe vremuri a fost în vogă un film și la noi în România. Se numea „Cândva pe aici trecea un râu„. Iată că realitățile crunte ale peisajului montan contemporan ne readuc în minte titlul filmului mai sus amintit. Prietenul meu, activistul de mediu Ovidiu Mihuț a făcut în această toamnă o vizită pe râurile Capra și Buda, ape de munte care pana nu demult au fost ape de legendă pentru cei ce caută să amăgească păstrăvul cu năluci și muște artificiale. Capra, un râu zglobiu, limpede și plin de păstrâv indigen venea din golul alpin și întovărășea vesel panglica Transfăgărășanului. Acum, nu mai puțin de 7 (șapte) microhidrocentrale scurtcircuitează albia minoră. Rezultatul se vede mai jos…

Sub captarea superioară deșert
Sub captarea superioara desert

Un pescar cu musca pe râul Capra înainte ca apa să fie captată în țevi
Un pescar cu musca pe râul Capra înainte ca apa să fie captată
Poză făcută toamna aceasta în luna septembrie 2016. Cred că nu necesită comentariu…
Râul Capra septembrie 2016
Râul Capra sub una din captări
Râul Capra sub una din captări
Râul Buda, apă cu volum mare, tumultuos, cu bulboane adânci. Fond piscicol republican, mândria Făgărașului de sud. Mai jos o poză făcută in 2010, chiar înainte de începerea lucrărilor
Râul Buda 2010
Râul Buda în 2016 toamna sub una din captări, un fir de apă…

Râul Buda sub una din captari 2016

Investitori, Agenții de Protecția Mediului, imbecili care au semnat studii de impact, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, absolut toți neagă dezastrul. Ceea ce se vede mai sus sunt doar două din sutele de ape de munte care au fost sacrificate de dragul unor bani împuțiți mascați în energie verde.

Știu că subiectul a devenit deja banal așa cum sunt tăierile de arbori, braconajul sau hoția de orice fel. Apa, lemnul, piatra, peștii și animalele mor în tăcere… Dar noi de ce tăcem?

Dan Păvăloiu

1,672 total views, 2 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Microhidrocentrale and tagged , , , , , , , , , , with 6 comments.

Lămuriri

Urs
Câteva lămuriri care mi-au fost solicitate atât de vânători cât și de către ecologiști – deși cei doi termeni nu se exclud (sau nu ar trebui să se excludă) unul pe celălalt. Am evitat până acum să intru în polemici privind probleme cum ar fi câinii de stână, vânătoarea în Deltă sau recenta chestiune a cotelor suplimentare pentru că senzația mea este că părțile sunt prea pâtimașe, neinformate decât parțial și tendențioase în prezentarea dovezilor. În plus nu am nici o calitate științifică sau oficială iar la una de chibiț imi dau dreptul doar o viață petrecută de copil în natură și lecturile privind comportamentul animal. Autoritatea în domeniul strict cinegetic ar putea fi mai degrabă morală decât practică, fiind un vânător iubitor de dobândă măruntă, nedoritor de trofee și căruia mai degrabă această activitate îi dă prilejul și motivația de a hoinări în natură. În general destui ecologisti mă consideră un asasin și destui vânători un bleg.
Acum cu privire la chestiunea cotelor suplimentare. În primul rând am serioase dubii privind metodologia de stabilire a lor. Cunosc foarte bine modalitatea de raportare a efectivelor de vânat care, în marea majoritate a cazurilor, se face din pix. Nu mă poate nimeni lămuri că nu este așa, am asistat la prea multe măsluiri. E bine cred, ca atunci când te gândești la asemenea probleme, să te ghidezi după faimoasa expresie ”folow the money” ca să îți dai seama unde s-a exagerat. În ceea ce mă privește singura cotă pe care o consider corectă este cea la pisicâ sâlbatică, mult mai prezentâ în terenuri și mai dăunătoare decât cred chiar vânătorii. Una din chestiunile ridicate de tabăra pro vânătoare a fost cea a banilor care se pierd. Este o problemă care nu mă interesează și nu ar trebui să primeze cand e vorba de fauna sălbatică a unei țări. Un aspect mai sensibil, pe bună dreptate ridicat de cinegeticieni este cel al echilibrului natural între specii, al pagubelor produse în gospodării și chiar cel al atacurilor asupra omului. Să le luăm pe rând. De pildă cazul râsului care ar amenința populația de cocoș de munte, cocoș de mesteacăn (cu ocazia asta și-au adus aminte de el) și cea de cervide juvenile. Noroc că am apărut noi, vânătorii, altfel nu mai existau nici cele câteva sute de exemplare de cocoș de mesteacăn? În primul rând un râs are un teritoriu de vânătoare imens pe care pagubele făcute de câinii de stână sunt înzecit mai mari. În al doilea rând (și știu ce spun) orice paznic de vânătoare care vede un râs îl va pușca numaidecât daca nu există șansa de a fi observat. Este și cazul lupului care în zone sălbatice, cu factor antropic redus este executat fără discuții mai ales pe timp de iarna – specialiștii știu foarte bine asta. Aceste exemplare mai sus amintite, care se ridica la … nu dau cifre pentru ca nu am cum, unde sunt raportate?. În ceea ce privește pagubele produse în gospodării vorbim de lup și urs. Categoric aici trebuie acordate despăgubiri sau în cazuri le în care se impune (și care constituie o majoritate, animalul revenind unde a reușit odata) faptașii trebuie eliminați. Mai rămân atacurile asupra omului unde avem un singur făptaș. În mod normal sunt de acord cu impușcarea dar au fost destule cazuri in care omul a fost singur vinovat. În mod normal ursul fuge de om iar atunci când nu o face e cazul să ne întrebăm dacă nu avem nici o vină. În consecințî, pentru cele 3 specii de mai sus părerea mea este râs nu, lup și urs în anumite condiții clare și cu procedură simplificata. Se prea poate ca, conservționist fiind, să am o părere distorsionată ușor. Mai rămâne cazul pisicii sălbatice care pe fondul înmulțirii câinilor vagabonzi și al femelelor de pisică domestică sălbăticită ridică o problemă serioasă fiind de asemenea bine reprezentată numeric. Dar și aici sunt destul de sigur că-și fac singuri vânătorii „dreptate”. Habar nu am cum se va sfârși acest conflict, pentru că el nu s-a terminat, o să vedeti. Important este că rezolvarea să fie realmente în folosul vieții sălbatice din România. De învățat pentru vânători că societatea civilă are un cuvânt greu de spus chiar dacă nu întrutotul corect. Vezi cazul câinilor de stână dezbătut o lună și rămas exact la fel cu efecte catastrofale asupra animalelor sălbatice sau cel al vânătorii în Deltă oprite complet cu efecte devastatoare asupra suprapopularii cu mistreț și mai rău, șacal…

Dan Păvăloiu

1,354 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Protectia animalelor and tagged , , , , , , , , , , , , , , with 8 comments.

Dura lex, sed lex

capra neagraSuplimentar față de ceea ce a apărut în presă referitor la cazul de braconaj la capră negră în Munții Rodnei aș vrea să fac câteva precizări. În seara zilei de miercuri 3 iulie justiția a hotărât ca două persoane să fie cercetate în stare de arest și a dispus prin urmare ascunderea lor pe o perioada de 29 de zile. Un alt element nou este faptul că dacă până nu de mult carnea găsită la braconieri era analizată doar sub aspect organoleptic existând dubii asupra speciei de animal din care provine, acum lucrurile s-au schimbat. Cele 112 kilograme de carne vor fi testate în privința ADN-ului și vă asigur că rezultatele nu vor proba existența cărnii de popândău în frigiderele făptașilor. În sfârșit, al treilea element este faptul că cele două persoane arestate au câte un cazier penal grăsuliu fapt ce va duce aproape sigur la o condamnare cu executare. Așadar iată că reacția rapidă și hotărâtă a societății civile (adică a Domniilor voastre) coroborată cu cea a justiției a dat rezultate nesperate de mulți dintre noi. Trag mare nădejde ca și pe viitor – pentru ca ocazii vor mai fi din păcate destule – să procedăm la fel. Cred că îmi permiteți ca și în numele Dvs să mulțumesc celor nouă tineri care au avut curajul și disponibilitatea de a aduce cazul în fața opiniei publice…
Va urma
‪#‎Green‬ ‪#‎Environment‬ ‪#‎Wildlife‬ ‪#‎TVRCluj‬ ‪#‎ecology‬ ‪#‎ecologie‬ ‪#‎Romania‬ ‪#‎capraneagra‬ ‪#‎chamois‬ ‪#‎braconaj‬ ‪#‎poaching‬ ‪#‎pavaloiu‬ ‪#‎natura‬ ‪#‎mediu‬ ‪#‎protectie‬

Dan Păvăloiu

633 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , with 2 comments.

Devenirea ecologică a României (III)

ONGONG înseamnă organizaţie non guvernamentală. Deoarece tot ceea ce este guvernamental te trimite cu gândul la corupţie şi incompetenţă, ONG-ul este receptat de public (datorită lui „non”) ca un grup de oameni cinstiţi şi inteligenţi care, dezinteresat, îşi pun competenţele în slujba binelui. Desigur că, în bună parte, aşa se şi întâmplă, dar nu întotdeauna.

Adeseori ONG-urile se dovedesc a fi doar mâncătoare de fonduri şi/sau promotoarele unor ideologii şchioape. Am avut ocazia să particip la o acţiune de salvare în munţi a cărei finalitate era aducerea la cabană a unui grup blocat noaptea pe o brână în Bucegi. Era vorba de membrii unui ONG cu scopuri ecologiste. Când am ajuns la ei, oamenii se pregăteau să-şi petreacă noaptea în frig şi ploaie pe o brână expusă sub Caraiman. Conducătorii de grup erau morţi de beţi şi refuzau să-i lase pe bieţii oameni să plece la cabană cu noi. În timp ce negociam cu ei condiţiile capitulării, aruncau în prăpastie dozele goale de bere şi chiar o canistră în care fusese vin…
Cele mai rentabile par a fi ONG-urile care îşi propun proiecte ce acoperă suprafeţe mari sau zone cunoscute. Cunoaştem cu toţii cazul în care o celebră organizaţie din România a salvat Vama Veche. Pe agenda de lucru, acelaşi grup de militanţi ecologişti au în prezent salvarea Deltei Dunării. Pentru aceasta au obţinut chiar finanţări serioase, absolut necesare, dat fiind că au sprijinit acţiuni de anvergură în Deltă. Între ele aducerea câtorva vedete TV pe malul Dunării pentru a culege timp de o zi nişte peturi sau realizarea unei emisiuni lacrimogene la faţa locului. Desigur, în ceea ce priveste prezenţa pe sticlă a membrilor suspomenitei organizaţii se mai pot aminti o serie de emisiuni-pastilă educative, prezentate de Şapcă Împărat şi o altă serie dedicată „verdelui” prezentate de o tânără speranţă a presei din România ajunsă între timp consilier de parlamentar la Bruxelles. Acesta din urmă (despre care un bun prieten şi coleg mi-a spus că va ajunge cândva prim ministru) a invitat-o într-o emisiune pe Andreea Raicu (excelentă alegere) pentru a deplânge halul de jeg în care a ajuns Vama Veche. În altă emisiune, însoţit de bunul meu prieten, viitorul prim ministru colinda satele cu o drujba în mână întrebând localnicii dacă le-ar place să le taie un picior (metaforă dibace care voia să facă legătura între ciuntirea masivă a pădurilor şi importanţa lor vitală ). De mirare, dar sătenii declinau cu îndărătnicie oferta reuşind să rămână întregi. Ce ne facem însă dacă personajul chiar ajunge prim ministru! Punem bazele unei industrii prospere de proteze de picior, evident din metal şi nicidecum din lemn…

#ONG #NGO #pavaloiu #ecologie #fonduri #teapa #incompetenta #capuse #VamaVeche #delta #politica #green #ecology #environment #gunoaie #trash #natura

Dan Păvăloiu

381 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie and tagged , , , , , , , , , with 3 comments.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/tag/ecologie/">
YouTube
YouTube
Instagram