Devenirea ecologică a României (III)

ONGONG înseamnă organizaţie non guvernamentală. Deoarece tot ceea ce este guvernamental te trimite cu gândul la corupţie şi incompetenţă, ONG-ul este receptat de public (datorită lui „non”) ca un grup de oameni cinstiţi şi inteligenţi care, dezinteresat, îşi pun competenţele în slujba binelui. Desigur că, în bună parte, aşa se şi întâmplă, dar nu întotdeauna.

Adeseori ONG-urile se dovedesc a fi doar mâncătoare de fonduri şi/sau promotoarele unor ideologii şchioape. Am avut ocazia să particip la o acţiune de salvare în munţi a cărei finalitate era aducerea la cabană a unui grup blocat noaptea pe o brână în Bucegi. Era vorba de membrii unui ONG cu scopuri ecologiste. Când am ajuns la ei, oamenii se pregăteau să-şi petreacă noaptea în frig şi ploaie pe o brână expusă sub Caraiman. Conducătorii de grup erau morţi de beţi şi refuzau să-i lase pe bieţii oameni să plece la cabană cu noi. În timp ce negociam cu ei condiţiile capitulării, aruncau în prăpastie dozele goale de bere şi chiar o canistră în care fusese vin…
Cele mai rentabile par a fi ONG-urile care îşi propun proiecte ce acoperă suprafeţe mari sau zone cunoscute. Cunoaştem cu toţii cazul în care o celebră organizaţie din România a salvat Vama Veche. Pe agenda de lucru, acelaşi grup de militanţi ecologişti au în prezent salvarea Deltei Dunării. Pentru aceasta au obţinut chiar finanţări serioase, absolut necesare, dat fiind că au sprijinit acţiuni de anvergură în Deltă. Între ele aducerea câtorva vedete TV pe malul Dunării pentru a culege timp de o zi nişte peturi sau realizarea unei emisiuni lacrimogene la faţa locului. Desigur, în ceea ce priveste prezenţa pe sticlă a membrilor suspomenitei organizaţii se mai pot aminti o serie de emisiuni-pastilă educative, prezentate de Şapcă Împărat şi o altă serie dedicată „verdelui” prezentate de o tânără speranţă a presei din România ajunsă între timp consilier de parlamentar la Bruxelles. Acesta din urmă (despre care un bun prieten şi coleg mi-a spus că va ajunge cândva prim ministru) a invitat-o într-o emisiune pe Andreea Raicu (excelentă alegere) pentru a deplânge halul de jeg în care a ajuns Vama Veche. În altă emisiune, însoţit de bunul meu prieten, viitorul prim ministru colinda satele cu o drujba în mână întrebând localnicii dacă le-ar place să le taie un picior (metaforă dibace care voia să facă legătura între ciuntirea masivă a pădurilor şi importanţa lor vitală ). De mirare, dar sătenii declinau cu îndărătnicie oferta reuşind să rămână întregi. Ce ne facem însă dacă personajul chiar ajunge prim ministru! Punem bazele unei industrii prospere de proteze de picior, evident din metal şi nicidecum din lemn…

#ONG #NGO #pavaloiu #ecologie #fonduri #teapa #incompetenta #capuse #VamaVeche #delta #politica #green #ecology #environment #gunoaie #trash #natura

Dan Păvăloiu

450 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie and tagged , , , , , , , , , with 3 comments.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/tag/delta">
YouTube
YouTube
Instagram