Încă o palmă dată justiției române de infractori

Braconieri scapati basma curata

Braconieri scapati basma curata

Din păcate efectele acestei palme sunt durerea din sufletele noastre si roșeața pe obrazul justiției. Pentru cel din urmă nici măcar nu garantez. Cunoașteți cu toți cazul caprei negre braconate în Parcul Național Munții Rodnei sub ochii unor turiști, în afara sezonului de vânătoare. Ei bine, joi 17.11.2016 s-a pronunțat sentința împotriva a două persoane considerate vinovați principali.

Timiș Ioan zis Ogaru, acuzat de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor precum și uz de armă letală a fost condamnat la 2 ani și 4 luni închisoare… cu suspendare. In condițiile în care cazierul său se întinde pe 4 (patru) pagini.

Danci Joszef zis Barany, acuzat de braconaj cinegetic, complicitate la braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare.

Iată așadar că eforturile voastre, care ați mediatizat incidentul, ale martorilor (care au dat dovadă de mare curaj, indivizii fiind interlopi cunoscuți), ale organelor de cercetare și instrumentare (unuia anul trecut i-a fost vandalizată mașina) s-au dovedit aproape zadarnice în fața unei justiții clemente. Cum să nu oferi sansa de a se îndrepta unui interlop care are un cazier de 4 pagini? Cum să nu fii clement cu indivizi care, printre corturi, au împușcat un animal protejat în afara sezonului de vânătoare, într-un Parc Național. Ce-i drept, în România…

Rămân stupefiat de fiecare dată când se pronunță asemenea sentințe călduțe. Dealtminteri un foarte bun semnal transmis tuturor celor care braconeaza, un îndemn chiar. Cunosc și motivarea intimă a magistraților: „doar nu o să-l trimit la închisoare pentru un animal!”  Are rost să mai vorbim de tăierea pădurilor atunci? Cu privire la blândețea pe care o manifestă în cazuri de acest gen nu pot să transmit judecatorilor decât atât: „Aveți copii. Care vor crește în țara pe care voi le-o lăsați!”

Dan Păvăloiu

101,183 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , , with 23 comments.

Dura lex, sed lex

capra neagraSuplimentar față de ceea ce a apărut în presă referitor la cazul de braconaj la capră negră în Munții Rodnei aș vrea să fac câteva precizări. În seara zilei de miercuri 3 iulie justiția a hotărât ca două persoane să fie cercetate în stare de arest și a dispus prin urmare ascunderea lor pe o perioada de 29 de zile. Un alt element nou este faptul că dacă până nu de mult carnea găsită la braconieri era analizată doar sub aspect organoleptic existând dubii asupra speciei de animal din care provine, acum lucrurile s-au schimbat. Cele 112 kilograme de carne vor fi testate în privința ADN-ului și vă asigur că rezultatele nu vor proba existența cărnii de popândău în frigiderele făptașilor. În sfârșit, al treilea element este faptul că cele două persoane arestate au câte un cazier penal grăsuliu fapt ce va duce aproape sigur la o condamnare cu executare. Așadar iată că reacția rapidă și hotărâtă a societății civile (adică a Domniilor voastre) coroborată cu cea a justiției a dat rezultate nesperate de mulți dintre noi. Trag mare nădejde ca și pe viitor – pentru ca ocazii vor mai fi din păcate destule – să procedăm la fel. Cred că îmi permiteți ca și în numele Dvs să mulțumesc celor nouă tineri care au avut curajul și disponibilitatea de a aduce cazul în fața opiniei publice…
Va urma
‪#‎Green‬ ‪#‎Environment‬ ‪#‎Wildlife‬ ‪#‎TVRCluj‬ ‪#‎ecology‬ ‪#‎ecologie‬ ‪#‎Romania‬ ‪#‎capraneagra‬ ‪#‎chamois‬ ‪#‎braconaj‬ ‪#‎poaching‬ ‪#‎pavaloiu‬ ‪#‎natura‬ ‪#‎mediu‬ ‪#‎protectie‬

Dan Păvăloiu

165 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , with 2 comments.

O mică bătălie câștigată de noi toți…

capra neagraCu foarte mare bucurie vă anunț că eforturile Dvs de a distribui materialul cu privire la actul de braconaj la capră neagră în Masivul Rodnei, zona Iezer-Pietrosul nu au rămas fără rezultat.
Am primit comunicatul Inspectoratului de Poliție Maramureș care spune așa: „La data de 27.06.2016 lucrătorii de poliție din cadrul SAESP al IPJMm au fost sesizați prin intermediul rețelei de socializare Facebook ca urmare a reacției societății civile cu privire la comiterea

infracțiunilor:

  • de vânătoare fără respectarea condițiilor scrise în autorizația de vânătoare,
  • vânarea speciilor de vânat strict protejate,
  • vânătoarea în parcuri naționale,
  • vânarea înafara perioadei legale,
  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor,
  • uz de armă.

S-a început urmărirea penală în dosarul penal nr. 1126/P/2016.

Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeul de Sus”. În câteva zile vom primi lămuriri suplimentare de la Procuratură.
Iată că datorită reacției voastre masive și rapide, natura sălbatică a României a câștigat o primă bătălie.
Vă mulțumesc!
‪#‎Green‬ ‪#‎Environment‬ ‪#‎Wildlife‬ #TVRCluj ‪#‎ecology‬ ‪#‎ecologie‬ ‪#‎Romania‬ ‪#‎capraneagra #chamois #braconaj #poaching‬ ‪#‎pavaloiu‬ ‪#‎natura‬ ‪#‎mediu‬ ‪#‎protectie‬

Dan Păvăloiu

450 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , , , with 16 comments.

Va rog să distribuiți cât mai mulți, poate reușim să-i prindem pe ticăloși!

capra neagra braconataDuminica trecută (19 iunie), în jurul orei 20 la Iezer, sub Pietrosul Rodnei a fost împușcat un exemplar de capră neagră în plin sezon de prohibiție. Fapta s-a întâmplat sub ochii unui grup de turiști stupefiați ceea ce denotă că braconierii sunt obișnuiți să-și facă mendrele în zonă fără a fi pedepsiți de autorități. Turiștii, 5 fete și 4 băieți au fost avertizați de braconieri să nu cumva să facă poze dar au reușit pe ascuns câteva instantanee. De asemenea sunt de acord să depună mărturie. Dealtfel infractorii s-au bucurat de complicitatea celor de la stația meteo unde și-au lăsat mașinile de teren (2 Nissan și un Jeep). Cel mai probabil făptașii sunt din Borșa Maramureș care de foarte mult timp este polul braconajului din Munții Rodnei. Vă rog ca pe viitor, dacă observați asemenea evenimente apelați 112 și cereți jandarmeria!

Capră neagră braconată în Iezer

Capră neagră braconată în Iezer

Braconieri - Capră neagră braconată în Iezer

Braconieri – Capră neagră braconată în Iezer

Dan Păvăloiu

395,977 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , with 85 comments.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/tag/capra-neagra/">
YouTube
YouTube
Instagram