O mică cronică a unei morți anunțate

La începutul verii anului trecut am dezvăluit opiniei publice cazul caprei negre braconate în Munții Rodnei. Cu această ocazie am primit de la cititori o mulțime de sesizări legate de alte infracțiuni săvârșite în zona de est a județului Maramureș, având ca nucleu localitățile Borșa, Vișeul de Sus și Vișeul de Jos. Cazuri mai răsunătoare au apărut și în presă, mai cu seamă legate de furtul de lemne. Celebru este cel în care patru polițiști au scăpat cu greu de linșaj în iulie 2016. Altercațiile fizice între polițiști și infractori fac parte din cotidian în zonă.
Dealtminteri într-un clasament al infracționalității cu violență, Borșa se situează pe locul doi după Craiova cu mențiunea că, raportat la numărul de locuitori, ocupă prima poziție. Mai toată lumea cunoaște situația și cu atât mai mult Prefectura, parlamentarii de Maramureș sau Inspectoratul de Poliție. Până și justiția pare să se teamă de infractori, dovadă sentințele blânde pronunțate.

(mai mult…)

33,255 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Defrisari and tagged , , , , with 6 comments.

 Încă o palmă dată justiției române de infractori

Braconieri scapati basma curata

Braconieri scapati basma curata

Din păcate efectele acestei palme sunt durerea din sufletele noastre si roșeața pe obrazul justiției. Pentru cel din urmă nici măcar nu garantez. Cunoașteți cu toți cazul caprei negre braconate în Parcul Național Munții Rodnei sub ochii unor turiști, în afara sezonului de vânătoare. Ei bine, joi 17.11.2016 s-a pronunțat sentința împotriva a două persoane considerate vinovați principali.

Timiș Ioan zis Ogaru, acuzat de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor precum și uz de armă letală a fost condamnat la 2 ani și 4 luni închisoare… cu suspendare. In condițiile în care cazierul său se întinde pe 4 (patru) pagini.

Danci Joszef zis Barany, acuzat de braconaj cinegetic, complicitate la braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare.

Iată așadar că eforturile voastre, care ați mediatizat incidentul, ale martorilor (care au dat dovadă de mare curaj, indivizii fiind interlopi cunoscuți), ale organelor de cercetare și instrumentare (unuia anul trecut i-a fost vandalizată mașina) s-au dovedit aproape zadarnice în fața unei justiții clemente. Cum să nu oferi sansa de a se îndrepta unui interlop care are un cazier de 4 pagini? Cum să nu fii clement cu indivizi care, printre corturi, au împușcat un animal protejat în afara sezonului de vânătoare, într-un Parc Național. Ce-i drept, în România…

Rămân stupefiat de fiecare dată când se pronunță asemenea sentințe călduțe. Dealtminteri un foarte bun semnal transmis tuturor celor care braconeaza, un îndemn chiar. Cunosc și motivarea intimă a magistraților: „doar nu o să-l trimit la închisoare pentru un animal!”  Are rost să mai vorbim de tăierea pădurilor atunci? Cu privire la blândețea pe care o manifestă în cazuri de acest gen nu pot să transmit judecatorilor decât atât: „Aveți copii. Care vor crește în țara pe care voi le-o lăsați!”

Dan Păvăloiu

104,894 total views, 2 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , , with 23 comments.

Lămuriri

Urs
Câteva lămuriri care mi-au fost solicitate atât de vânători cât și de către ecologiști – deși cei doi termeni nu se exclud (sau nu ar trebui să se excludă) unul pe celălalt. Am evitat până acum să intru în polemici privind probleme cum ar fi câinii de stână, vânătoarea în Deltă sau recenta chestiune a cotelor suplimentare pentru că senzația mea este că părțile sunt prea pâtimașe, neinformate decât parțial și tendențioase în prezentarea dovezilor. În plus nu am nici o calitate științifică sau oficială iar la una de chibiț imi dau dreptul doar o viață petrecută de copil în natură și lecturile privind comportamentul animal. Autoritatea în domeniul strict cinegetic ar putea fi mai degrabă morală decât practică, fiind un vânător iubitor de dobândă măruntă, nedoritor de trofee și căruia mai degrabă această activitate îi dă prilejul și motivația de a hoinări în natură. În general destui ecologisti mă consideră un asasin și destui vânători un bleg.
Acum cu privire la chestiunea cotelor suplimentare. În primul rând am serioase dubii privind metodologia de stabilire a lor. Cunosc foarte bine modalitatea de raportare a efectivelor de vânat care, în marea majoritate a cazurilor, se face din pix. Nu mă poate nimeni lămuri că nu este așa, am asistat la prea multe măsluiri. E bine cred, ca atunci când te gândești la asemenea probleme, să te ghidezi după faimoasa expresie ”folow the money” ca să îți dai seama unde s-a exagerat. În ceea ce mă privește singura cotă pe care o consider corectă este cea la pisicâ sâlbatică, mult mai prezentâ în terenuri și mai dăunătoare decât cred chiar vânătorii. Una din chestiunile ridicate de tabăra pro vânătoare a fost cea a banilor care se pierd. Este o problemă care nu mă interesează și nu ar trebui să primeze cand e vorba de fauna sălbatică a unei țări. Un aspect mai sensibil, pe bună dreptate ridicat de cinegeticieni este cel al echilibrului natural între specii, al pagubelor produse în gospodării și chiar cel al atacurilor asupra omului. Să le luăm pe rând. De pildă cazul râsului care ar amenința populația de cocoș de munte, cocoș de mesteacăn (cu ocazia asta și-au adus aminte de el) și cea de cervide juvenile. Noroc că am apărut noi, vânătorii, altfel nu mai existau nici cele câteva sute de exemplare de cocoș de mesteacăn? În primul rând un râs are un teritoriu de vânătoare imens pe care pagubele făcute de câinii de stână sunt înzecit mai mari. În al doilea rând (și știu ce spun) orice paznic de vânătoare care vede un râs îl va pușca numaidecât daca nu există șansa de a fi observat. Este și cazul lupului care în zone sălbatice, cu factor antropic redus este executat fără discuții mai ales pe timp de iarna – specialiștii știu foarte bine asta. Aceste exemplare mai sus amintite, care se ridica la … nu dau cifre pentru ca nu am cum, unde sunt raportate?. În ceea ce privește pagubele produse în gospodării vorbim de lup și urs. Categoric aici trebuie acordate despăgubiri sau în cazuri le în care se impune (și care constituie o majoritate, animalul revenind unde a reușit odata) faptașii trebuie eliminați. Mai rămân atacurile asupra omului unde avem un singur făptaș. În mod normal sunt de acord cu impușcarea dar au fost destule cazuri in care omul a fost singur vinovat. În mod normal ursul fuge de om iar atunci când nu o face e cazul să ne întrebăm dacă nu avem nici o vină. În consecințî, pentru cele 3 specii de mai sus părerea mea este râs nu, lup și urs în anumite condiții clare și cu procedură simplificata. Se prea poate ca, conservționist fiind, să am o părere distorsionată ușor. Mai rămâne cazul pisicii sălbatice care pe fondul înmulțirii câinilor vagabonzi și al femelelor de pisică domestică sălbăticită ridică o problemă serioasă fiind de asemenea bine reprezentată numeric. Dar și aici sunt destul de sigur că-și fac singuri vânătorii „dreptate”. Habar nu am cum se va sfârși acest conflict, pentru că el nu s-a terminat, o să vedeti. Important este că rezolvarea să fie realmente în folosul vieții sălbatice din România. De învățat pentru vânători că societatea civilă are un cuvânt greu de spus chiar dacă nu întrutotul corect. Vezi cazul câinilor de stână dezbătut o lună și rămas exact la fel cu efecte catastrofale asupra animalelor sălbatice sau cel al vânătorii în Deltă oprite complet cu efecte devastatoare asupra suprapopularii cu mistreț și mai rău, șacal…

Dan Păvăloiu

1,430 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Protectia animalelor and tagged , , , , , , , , , , , , , , with 8 comments.

Dura lex, sed lex

capra neagraSuplimentar față de ceea ce a apărut în presă referitor la cazul de braconaj la capră negră în Munții Rodnei aș vrea să fac câteva precizări. În seara zilei de miercuri 3 iulie justiția a hotărât ca două persoane să fie cercetate în stare de arest și a dispus prin urmare ascunderea lor pe o perioada de 29 de zile. Un alt element nou este faptul că dacă până nu de mult carnea găsită la braconieri era analizată doar sub aspect organoleptic existând dubii asupra speciei de animal din care provine, acum lucrurile s-au schimbat. Cele 112 kilograme de carne vor fi testate în privința ADN-ului și vă asigur că rezultatele nu vor proba existența cărnii de popândău în frigiderele făptașilor. În sfârșit, al treilea element este faptul că cele două persoane arestate au câte un cazier penal grăsuliu fapt ce va duce aproape sigur la o condamnare cu executare. Așadar iată că reacția rapidă și hotărâtă a societății civile (adică a Domniilor voastre) coroborată cu cea a justiției a dat rezultate nesperate de mulți dintre noi. Trag mare nădejde ca și pe viitor – pentru ca ocazii vor mai fi din păcate destule – să procedăm la fel. Cred că îmi permiteți ca și în numele Dvs să mulțumesc celor nouă tineri care au avut curajul și disponibilitatea de a aduce cazul în fața opiniei publice…
Va urma
‪#‎Green‬ ‪#‎Environment‬ ‪#‎Wildlife‬ ‪#‎TVRCluj‬ ‪#‎ecology‬ ‪#‎ecologie‬ ‪#‎Romania‬ ‪#‎capraneagra‬ ‪#‎chamois‬ ‪#‎braconaj‬ ‪#‎poaching‬ ‪#‎pavaloiu‬ ‪#‎natura‬ ‪#‎mediu‬ ‪#‎protectie‬

Dan Păvăloiu

680 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , with 2 comments.

O mică bătălie câștigată de noi toți…

capra neagraCu foarte mare bucurie vă anunț că eforturile Dvs de a distribui materialul cu privire la actul de braconaj la capră neagră în Masivul Rodnei, zona Iezer-Pietrosul nu au rămas fără rezultat.
Am primit comunicatul Inspectoratului de Poliție Maramureș care spune așa: „La data de 27.06.2016 lucrătorii de poliție din cadrul SAESP al IPJMm au fost sesizați prin intermediul rețelei de socializare Facebook ca urmare a reacției societății civile cu privire la comiterea

infracțiunilor:

  • de vânătoare fără respectarea condițiilor scrise în autorizația de vânătoare,
  • vânarea speciilor de vânat strict protejate,
  • vânătoarea în parcuri naționale,
  • vânarea înafara perioadei legale,
  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor,
  • uz de armă.

S-a început urmărirea penală în dosarul penal nr. 1126/P/2016.

Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeul de Sus”. În câteva zile vom primi lămuriri suplimentare de la Procuratură.
Iată că datorită reacției voastre masive și rapide, natura sălbatică a României a câștigat o primă bătălie.
Vă mulțumesc!
‪#‎Green‬ ‪#‎Environment‬ ‪#‎Wildlife‬ #TVRCluj ‪#‎ecology‬ ‪#‎ecologie‬ ‪#‎Romania‬ ‪#‎capraneagra #chamois #braconaj #poaching‬ ‪#‎pavaloiu‬ ‪#‎natura‬ ‪#‎mediu‬ ‪#‎protectie‬

Dan Păvăloiu

986 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , , , with 16 comments.

Devenirea ecologică a României (II)

Gunoi la VaduO pasiune nouă a iubitorilor de natură este invazia acesteia cu ajutorul vehiculelor motorizate. Autovehicule 4×4, motociclete şi ATV-uri pot fi întâlnite, mai cu seamă în weekenduri, te miri unde: pe dealuri, prin lanuri de grâu, în vârful munţilor sau în fundul Deltei. Cu o frenezie demnă de o cauză mai bună, amatorii de zgâlţâituri pe coclauri, îşi ambalează caii putere distrugând zilnic hectare de iarbă şi neliniştind animalele. De ajuns să amintesc că un bârlog de urs aflat în calea unor astfel de manifestări repetate va fi rapid părăsit, iar în unele cazuri, progenitura abandonată sau ucisă de mamă. Actuala legislatie permite folosirea drumurilor forestiere doar cu aprobarea Romsilva; de abateri de la drumurile amenajate nici nu poate fi vorba. Totuşi, în bun spirit românesc, absolut nimeni nu pare să sesizeze acest aspect: când ai de tăiat o pădure întreagă (cu beneficii, evident, grase), nu te împiedici de un ciot. (mai mult…)

295 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie, Pescuit and tagged , , , , , , , , , , , with 1 comment.

Va rog să distribuiți cât mai mulți, poate reușim să-i prindem pe ticăloși!

capra neagra braconataDuminica trecută (19 iunie), în jurul orei 20 la Iezer, sub Pietrosul Rodnei a fost împușcat un exemplar de capră neagră în plin sezon de prohibiție. Fapta s-a întâmplat sub ochii unui grup de turiști stupefiați ceea ce denotă că braconierii sunt obișnuiți să-și facă mendrele în zonă fără a fi pedepsiți de autorități. Turiștii, 5 fete și 4 băieți au fost avertizați de braconieri să nu cumva să facă poze dar au reușit pe ascuns câteva instantanee. De asemenea sunt de acord să depună mărturie. Dealtfel infractorii s-au bucurat de complicitatea celor de la stația meteo unde și-au lăsat mașinile de teren (2 Nissan și un Jeep). Cel mai probabil făptașii sunt din Borșa Maramureș care de foarte mult timp este polul braconajului din Munții Rodnei. Vă rog ca pe viitor, dacă observați asemenea evenimente apelați 112 și cereți jandarmeria!

Capră neagră braconată în Iezer

Capră neagră braconată în Iezer

Braconieri - Capră neagră braconată în Iezer

Braconieri – Capră neagră braconată în Iezer

Dan Păvăloiu

398,940 total views, no views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Braconaj and tagged , , , , , , , with 85 comments.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/tag/braconaj/">
YouTube
YouTube
Instagram