Prima și ultima oară…

Dacian Ciolos si Mugur Pop

Dacian Ciolos și Mugur Pop

În 24 de ani de jurnalism nu am luat poziție niciodată, dar niciodată, față de opțiunile electorale ale românilor. Pentru că am considerat că nu merită, nu românii, ci variantele care le stăteau înainte. Așadar  aceasta e prima și ultima oară când scriu despre politică.  Recunosc, există un principiu al democrației pe care deși îl recunosc, nu îl înțeleg: votul lui Andrei #Pleșu de pildă, e egal cu cel al unui analfabet care nu știe nici măcar cum se numește  țara în care trăiește sau cu al unei bătrâne care e convinsă că dacă o ciuvică (de data asta cu c mic) cântă pe casă, mâine va muri cineva. Bine sau rău, corect sau greșit, asta-i democrația și orice altă variantă istoria a dovedit-o a fi perdantă.  Nu sunt și nu voi fi niciodată un om care să revendice pentru sine nici un fel de avantaje care decurg din demnități politice sau administrative, deși logic, am fost solicitat de diferite organisme, evident politice. Am precizat asta pentru a nu fi bănuit că scriu la comanda cuiva. Din punctul meu de vedere tot, dar absolut tot ce înseamnă politică în România, nu valorează mai mult decât lăsăturile cu care cățeii mei îmi ornează livada zi de zi. Asta deocamdată, poate cu ajutorul nostru și cu noroc mult, lucrurile se vor schimba. Poate niște oameni de valoare vor înțelege că politica înseamnă o chemare, înseamnă sacrificiu și uitare de sine. Timp de patru ani nu mai ai familie, interese personale, hobby-uri și destule altele. Ce mai încolo încoace, un mandat întreg nu-ți mai aparții, ești al țării și poporului. Dimpotrivă, de 26 de ani vedem cum niște indivizi găunoși, indiferent de apartenența politică, ne mint, fură sau se împăunează cu false realizări. Cred că aici toți, cu mici excepții – înțelegeți care – suntem de acord…

Într-un peisaj politico administrativ trist, lipsit de orice perspectivă, a apărut la sfârșitul anului trecut, Dacian Cioloș. Nu am competențele necesare pentru a măsura performanțele guvernului condus de domnia sa. Din modestele mele cunoștințe, la un an de guvernare, fără susținere parlamentară, a făcut cam tot ceea ce era omenește posibil. Nu susțin, după cum nici domnul Cioloș nu susține, că nu se putea mai mult. Observ, în rândurile unei părți a a presei reacții, evident comandate politic, suburbane  ca ton și deopotrivă, conținut ! Scrie Jonnatan Swift, pe bună dreptate De câte ori apare un om inteligent îl poți recunoaste după faptul că toți tâmpiții se aliază împotriva lui.” Perfect adevărat. Oricărui politician din România  dl. Cioloș îi stă în gât, vă rog să mă credeți, chiar și celor care din oportunism „acum au cu cine”. De ce? Foarte simplu. Pentru că dânsul reprezintă tot ceea ce ei nu vor fi niciodată. Și nu mă refer în primul rând la multpomenita sa onestitate, ci la normalitate. Calitate care l-a făcut antipatic chiar unei părți din populație, oarecum firesc, dacă modelul de conducător post decembrist nu se poate descrie separat de adjective ca: demagog, hoț, mincinos, vocal, arogant, egoist, ipocrit, pervers, manipulator, duplicitar și… aș putea continua pe încă vreo două rânduri. Între aceste lepădături nu susțin că nu au existat și oameni inteligenți deși destui au dat în gropi. Așa am ajuns (și nu de ieri sau azi) paradoxal, să avem în rândul populației oameni cinstiți, cu simț moral, care au simpatii politice.  Atenție, am scris simpatii și nu opțiuni. Pentru că opțiuni e obligatoriu să avem. Simpatii nu! Cum poate rezona un om corect, muncitor, simplu, curat sufletește cu niște nevertebrate, nu înțeleg și pace…

Cred că Dacian Cioloș a readus în spațiul public românesc tocmai acel ceva după care, cel puțin eu, am tânjit 26 de ani. Pot să-l privesc și să-l ascult fără a mi se pune o gheară-n gât. Văd la el o privire dreaptă și senină, departe de căutăturile de viezuroi parșiv cu care ne-au obișnuit alții. Umblă pe stradă ca un om, nu ca un dihor ajuns împărat. Ascultă, nu întrerupe gurguluind ca un curcan beat. Preferă să muncească decât să stea în lumina reflectoarelor la televiziuni. Cântărește de două ori înainte să taie, nu râcâie ca o găină pe grămada de gunoi. Și-a recunoscut neîmplinirile, nu le-a împachetat  în sfere de reușite ca un gândac de bălegar. A avut curajul de a se amesteca în tărâțe și uite că porcii nu au reușit să-l mănânce. Mai presus de toate nu fură, ceea ce, în opinia multora ar putea fi un defect. Mă rog, nimeni nu-i perfect… Pentru toate acestea și pentru încă destule altele, eu mă raliez Oanei #Pellea care scrie „votez Dacian Cioloș și dacă nu candidează”. Păi nici nu candidează. Chiar ciung de mâini și picioare să fiu și duminică m-aș duce la vot! Dar nu sunt și votez, pentru prima dată în viață cu seninătate, din toată inima și mintea, pentru și nu cu, Dacian #Cioloș.

Dan Mihai Păvăloiu

371 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Altele and tagged with comments disabled.
Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/2016/12/09/prima-si-ultima-oara/">
YouTube
YouTube
Instagram