Devenirea ecologică a României

Gunoaie RomâniaMurdărirea naturii în România este o activitate complexă şi continuă; ea este practicată, asemenea anumitor sporturi, la nivel de mase. Virusul jegului pare că nu poate fi învins, deşi la nivel de individ toţi sunt de acord că trebuie făcut ceva. Teoretic, s-au găsit şi soluţii, de la educaţia ecologică în şcoli la „fecunda” activitate a unor ONG-uri, de la apostolatul unor indivizi la elaborarea unei legislaţii şchioape.
În România ca şi aiurea, ecologia a fost declarată ştiinţă – desi ea nu este în esenţă decât bun simţ – şi se predă la şcoală. Este poate una din puţinele materii la care elevii chiar participă activ cu entuziasm, poate şi din cauză că presupune uneori ieşiri în natură, adică tot atâtea minunate prilejuri de a poşti o ţigară şi o vodcă sau a fugări fetele prin tufişuri. Atât că, odată cu creşterea nivelului de testosteron şi estrogen, majoritatea tinerilor abandonează măreţele idealuri ale curăţeniei. Este umilitor pentru un bărbătuş să arunce o doză goală de bere la gunoi, în loc să-i facă vânt peste umăr. Nu face ca o femeiuşcă să-şi strice manichiura, strângând gunoiul de pe locul unde în urmă cu puţin timp, a rumegat „la iarbă verde”. Unde mai pui că, într-un fel arată un mascul care aduce din pădure un braţ de lemne uscate şi cu totul altfel un „macho” gol până la brâu, cu o ditamai secure în mână, care târăşte după el un copac întreg, înfrunzit. Autorului unui foc discret şi suficient îi este atribuit automat un caracter slab, lipsă de vigoare fizică şi, la urma urmei, chiar un sex pipernicit. Un bărbat adevărat înalţă, mai cu seamă în prezenţa unor doamne, un rug încununat cu o flacără de cel puţin doi metri – nu importă dacă are de prăjit doar o feliuţă de slană sau chiar nimic. Ieşirile în natură ale unei părţi din populaţia de vârstă postadolescentă îmbracă şi alte aspecte, desigur minore, pentru că nu prea lasă urme. Distrugerea unor cuiburi de păsări, pârpălirea la foc mic a unui pui de pârş sau înecarea unui arici nu fac decât să-i călească pe viitorii braconieri piscicoli şi/sau cinegetici. Un loc de cinste pe lista faptelor care impresionează damele îl reprezintă omorâtul şi belitul şarpelui. Această „târâtoare scârboasă” se vădeşte a fi, în 90% din cazuri, o viperă. Viperele sunt atât de des semnalate pe teritoriul patriei noastre încât personal mă tem să mai merg şi-n grădină. Poate de aceea nu am văzut niciodată vreuna… Cantităţile de mâncare şi băutură care sunt cărate îndeobşte la o ieşire în natură, depăşesc cel puţin de două ori necesarul. Asta nu trebuie să ne mire dacă luăm în calcul faptul că, îndeosebi după prima seară, o parte din hrană şi mare parte din licori sunt date hrană raţelor, în dosul copacilor, însoţite de icnituri jalnice. Mahmureala de a doua zi, trebuie şi ea, dreasă. Din cele mai vechi timpuri, cântul şi jocul ne-au fost alinare şi sprijin. De aceea iubitorii de natură nu se pot lipsi de o maşină tunată corespunzător – măcar 2X60 de waţi. De obicei, odată cu lăsarea întunericului şi cu ridicarea bunei dispoziţii, încep manifestările vocale. Prin răgete cât mai puternice interpretul îşi manifestă dorinţe suicidale („mă înec în ochii tăi”), regretă – deşi are doar vreo 25 de ani – vremurile apuse ( „când eram tânăr fecior, eram fala munţilor”). Mai târziu se trece la compoziţii proprii care trebuie să conţină musai în text rime care se termină în „…ulă”. Bufniţe înţelepte, ţapi experimentaţi, ciute sperioase sau mistreţi grohăitori fug cât de departe pot; nu foarte departe, că nu au unde… (va urma)

Dan Păvăloiu

284 total views, 1 views today

Urmăriţi-mă şi pe:

Posted in Ecologie and tagged , , , , with no comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Facebook
Facebook
Google+
Google+
http://www.danpavaloiu.ro/2016/06/22/devenirea-ecologica-a-romaniei">
YouTube
YouTube
Instagram